Cum au furat trei persoane 77 de tone de cereale și cărbune din trenurile din Portul Constanța

Publicat: 22 ian. 2024, 22:16, de Victor Scarlat, în ACTUALITATE , ? cititori
Cum au furat trei persoane 77 de tone de cereale și cărbune din trenurile din Portul Constanța

Trei persoane au reușit să fure în patru luni o cantitate de 77 de tone de cereale și cărbune din trenurile de marfă garate în Portul Constanța, prejudiciul creat fiind de 121.000 lei.

Furturile în portul Constanța aveau loc zilnic, iar marfa era vândută mai departe pe o rețea cu ramificații dezvoltate foarte repede și care a ajuns să numere în scurt timp peste 20 de persoane trimise în judecată pentru furt calificat, acum.

În acest dosar, patru dintre inculpaţi sunt în arest la domiciliu şi cinci, sub control judiciar.

Derularea faptelor

În perioada iulie-octombrie 2023, atât ziua, cât şi pe timpul nopţii, cu o frecvenţă aproape zilnică, inculpaţii O.M., C.T. şi O.I. au sustras cereale şi cărbune din vagoanele garate în triajul portului Constanţa, prin forţarea sigiliilor de siguranţă şi deschiderea trapelor de descărcare, a anunțat Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa.  

Mărfurile erau ambalate în saci şi ascunse pe platformele vagoanelor, pentru a le transporta în afara portului.

„Autorii au fost sprijiniţi în activităţile lor infracţionale de inculpatul O.I., angajat al unei societăţi cu sediul în Portul Constanţa, care îi anunţa despre sosirea în port a vagoanelor încărcate cu marfă. De asemenea, inculpaţii O.M., C.T. şi O.I. au beneficiat uneori şi de contribuţia cu acte de executare a inculpatei C.M., care, împreună cu inculpata N.R.E., avea rolul de a asigura zona comiterii faptelor şi de a-i anunţa pe autori despre eventuala prezenţă a organelor de poliţie”, se arată în comunicat.

Odată scoşi în afara portului, sacii cu mărfuri erau depozitaţi în curţile inculpaţilor S.A. şi P.M., aflate în apropierea căii ferate. De aici mărfurile erau vândute către diferiţi clienţi ori transportate către alte persoane, cu autoturisme conduse de inculpaţii P.G. şi B.A.C.

„Astfel, autorii şi-au dezvoltat o reţea de clienţi, cărora le-au vândut mărfurile sustrase. Dintre aceştia au fost identificate 13 persoane, ce au fost inculpate întrucât cercetările au relevat că ele cunoşteau provenienţa ilicită a mărfurilor, iar frecvenţa cu care au cumpărat a fost de natură a-i încuraja pe autori să continue activităţile infracţionale”, se arată în  comunicat.

În total, inculpaţii au sustras peste 77.000 kilograme de cereale şi cărbuni, în valoare de 121.000, prejudiciu creat mai multor societăţi de transport marfă.

„În vederea recuperării prejudiciului, procurorul de caz a instituit măsuri asigurătorii, iar prin actul de sesizare a instanţei a fost solicitată luarea măsurii de siguranţă a confiscării extinse a sumelor de bani obţinute în mod ilicit de către autori, de la începutul anului 2023″, au precizat anchetatorii.