Cum legislația a provocat accidentul de la 2 Mai

Publicat: 24 aug. 2023, 11:41, de Andreea Caraua, în ACTUALITATE , ? cititori
Cum legislația a provocat accidentul de la 2 Mai

Liderul Federației Sindicatelor Naționale a Polițiștilor și Personalului Contractual, Vasile Zelca, susține că drugtestele, potrivit legislației în vigoare, nu pot fi predate de la un polițist la altul, așa cum s-ar putea crede.

În urma accidentului din 19 august de pe șoseaua dintre 2 Mai și Vama Veche, a fost deschisă o anchetă amplă îi vizează pe toți angajații Inspectoratul de Poliție Județeană (IPJ) Constanța.

Înainte de accident, tânărul responsabil a fost oprit de două ori de echipajele aflate la acel moment pe drumurile județene, dar niciunul dintre ele nu i-a interzis șoferului să se mai urce la volan, potrivit declarațiilor chestorului Adrian Constantin Glugă, inspector șef al IPJ Constanța.

Ancheta care se desfășoară în prezent urmărește să stabilească dacă într-adevăr polițiștii nu aveau la îndemână procedurile legale pentru a-l putea opri pe șofer sau pur și simplu au dat dovadă de incompetență.

Vina legislației

Drugtestul putea face diferența. Echipajul de poliție care l-a tras pe dreapta pe tânărul Matei Vlad P., cu doar câteva ore înainte ca acesta să intre mortal cu mașina în grupul de opt persoane, nu era echipat cu un drugtest, iar pentru realizarea etilotestului a trebuit să se meargă la secție, unde a venit de acasă și un ofițer.

Liderul Federației Sindicatelor Naționale a Polițiștilor și Personalului Contractual, Vasile Zelca, susține că absența drugtestului din posesia echipajului implicat în acest caz este din vina legislației.

Ancheta Corpului de Control urmează să lămurească aspecte precum dacă agenții au solicitat sau nu RCA, rovinietă sau alte acte. Pe de altă parte, s-a constatat că în mașină erau medicamente, ulterior a apărut informația în presă că era și o rețetă pentru acestea. Țigara artizanală, a fost asumată de unul dintre pasageri. Toate aceste aspecte urmează să fie investigate de Corpul de Control, eu mă bucur că ministrul nu s-a antepronunțat cu privire la vinovăție.

Cât privește drugtestul, de multe ori am spus: nu mai dotați polițiștii cu teste antidrog sau etiloteste, dotați autospeciala de poliție. Pentru că dacă polițistul este în concediu, cum a fost la Mangalia, tot pe inventarul lui este dispozitivul, nu îl poate transmite colegilor. Nu se dă de la un polițist la altul, el îl ține, el îl folosește, el răspunde pentru el.

Dar pe de altă parte, este o problemă și dacă drugtestele și etilotestele sunt date pe autospeciale, căci aici ajungem la deficitul de personal. Nu avem suficienți polițiști astfel încât să fie predată autospeciala de la o tură la alta”, a afirmat Vasile Zelca.

Recoltarea probelor de sânge este obligatorie doar cu condiția…

Liderul Sindicatului Europol, Cosmin Andreica, a susținut că probele de sânge nu pot fi recoltate în orice condiții.

Referitor la varianta recoltării probelor de sânge la o unitate medicală, trebuie precizat că, în situația de față, testarea cu aparatul etilotest a fost zero. Obligativitatea prelevării de probe biologice se rezumă la situația în care șoferii sunt implicați în accidente rutiere cu victime. În momentul în care se găsesc droguri în mașină, sigur, vorbim despre o situație, dar pachetul de țigări era în partea de spate a mașinii, unde mai erau doi ocupanți, iar unul dintre aceștia a afirmat că îi aparținea. Apoi, șoferul a stat o oră și jumătate în fața polițistului, cât acesta a întocmit actele premergătoare pentru deținere de droguri, timp în care nu a manifestat un comportament nefiresc”, a informat sindicalistul.