Guvernul a aprobat, joi, ordonanța pentru completarea art. XLVIII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene, precum și pentru instituirea unor măsuri în domeniul gestionării fondurilor europene.
Astfel, cardurile emise pentru beneficiarii măsurii implementate prin OUG 63/2022 – Programul Sprijin pentru România – vor putea fi utilizate și pentru aplicarea măsurii de sprijin prin acordarea de alimente de bază și mese calde, beneficiarii fiind aceiași. Emiterea și distribuirea cardurilor pentru beneficiarii noi se efectuează cu bani din bugetul de stat.
„O altă prevedere a acestei ordonanțe îi vizează pe beneficiarii sprijinului pentru încălzire. Cei care nu au utilizat integral sumele de pe cardul de energie valabil pentru procurarea de lemne de foc le vor putea încasa, în numerar, până la data de 31 martie 2024, la oficiile poștale, în termenul de valabilitate a cardurilor emise, pentru documentul/documentele justificativ/justificative emis/emise până la data de 15 martie 2024”, se arată în comunicat.
Aproximativ 2,8 milioane de carduri de energie sunt distribuite de Poșta Română.
Statul român acordă acest ajutor financiar următoarelor categorii de români: