Cum se putea DECLANȘA cel de-Al Treilea Război Mondial

Publicat: 17 iul. 2020, 16:37, de Eliza Popa, în ACTUALITATE , ? cititori
Cum se putea DECLANȘA cel de-Al Treilea Război Mondial

Proaspăta escrocherie cu bitcoin de pe Twitter ar fi putut face ravagii pe piața bursieră, ar fi schimbat rezultatele alegerilor sau chiar și mai rău, ar fi putut porni un război.

Tocmai produsul atac cibernetic de la Twitter ar fi putut avea consecințe grave, potrivit specialiștilor. Deoarece hackerii care au spart conturile unui număr mare de personalități și companii, printre care Barack Obama, Elon Musk, Bill Gates, Jeff Bezos, Apple, Uber au deținut pentru câteva ore puterea absolute. Experții sunt de părere că platforma Twitter a fost „extrem de norocoasă” deoarece hackerii au vrut doar bani, avertizând că „ar fi putut fi mult mai rău”. Un oficial american a declarat pentru The New York Times că numai gândul că oricine ar putea avea acces la conturile liderilor mondiali este „înfricoșător”.

Donații via o adresă de bitcoin

Twitter a recunoscut deja că nu cunoaște dimensiunea atacului sau cât de multe informații au accesat hackerii înainte de a fi descoperit. Un atac de acest gen este îngrijorător nu doar din cauza posibilei escrocherii financiare, ci și pentru că liderii mondiali folosesc adesea rețeaua Twitter pentru a anunța decizii politice majore.

Printre cei cu conturile de Twitter sparte de pirații informatici se numără miliardarii Jeff Bezos, Bill Gates, Elon Musk, Warren Buffet, Michael Bloomberg, compania Apple, politicienii Joe Biden și Barack Obama, dar și celebrități din showbiz precum Kanye West și Kim Kardashian. Aceste personalități le-ar fi cerut fanilor să facă donații via o adresă de bitcoin, promițându-le că le vor dubla suma trimisă, potrivit DailyMail.co.uk.

Țintă principală

Contul lui Donald Trump, pe care l-a mai folosit înainte ca să-l amenințe pe liderul nord-coreean Kim Jong-un cu declanșarea unui războiul nuclear, nu a fost spart, scrie Daily Mail. Unii dintre analiști au spus că în spatele atacului ar putea fi un amator, dar că state precum Coreea de Nord, Rusia și China ar putea profita de situație și va putea exploata defectele platformei Twitter. Dacă atacul ar fi fost realizat de una dintre aceste țări, atunci piața bursieră ar fi fost o țintă principală.

Potrivit CNN, cu această ocazie e de reamintit momentul când, anul trecut, însuși președintele companiei Twitter a avut contul spart.