Cum se va desfășura examenul de bacalaureat anul acesta. Precizările ministrului Educației

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a vorbit despre modul în care se va desfășura examenul de bacalaureat din acest an, în contextul pandemiei de coronavirus.

Conform acestuia, examenul se va susține la data programată, cu prezența fizică, după tematica cunoscută. Oficialul din guvern a precizat că rezultatele la simularea pentru bacalaureat au fost „mult mai bune decât în anii 2016, 2017, 2018”.

„Prima sesiune de bacalaureat începe în 28 iunie. În condițiile cunoscute, după o tematică cunoscută, cu prezență fizică și astăzi este prima zi, după mult timp, în care avem sub 500 de localități în care rata de infectare încă este peste 1 la mie. Avem dreptul să sperăm că nu va interveni ceva neprevăzut în așa fel încât să fie pusă sub semnul întrebării susținerea examenului de bacalaureat, fie și numai într-o singură localitate.

Sunt convins că peste tot, în toată țara, examenul de bacalaureat se va susține la data programată, cu prezență fizică, după tematica cunoscută. Rezultatele la simularea pentru bacalaureat sunt încurajatoare. Au fost mai bune decât în anii 2016, 2017, 2018. Puțin mai slabe decât în 2019, în 2020 nu s-au dat simulări. Au fost mai bune decât în anii aceștia fără pandemie”,  a spus Sorin Cîmpeanu la Digi24.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Cine este noul inspector general al Inspectoratului de Stat în Construcții

Prin două decizii ale premierului Marcel Ciolacu, oarecum surprinzătoare, s-a schimbat conducerea uneia dintre instituțiile cheie ale României- Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC). La...

Explozie la Rafinăria Petromidia! S-a activat Planul Roșu de Intervenție

O explozie a avut loc în această dimineață la Rafinăria Petromidia, cu degajări foarte mari de fum. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) anunță...