Cum va arăta Neom, primul oraș din lume care nu va avea străzi și mașini

Publicat: 04 nov. 2021, 08:45, de Mădălina Bălăceanu, în Internațional , ? cititori
Cum va arăta Neom, primul oraș din lume care nu va avea străzi și mașini

Arabia Saudită a început lucrările pentru Neom, un oraș eco, unicat în lume. Valoarea investiției ajunge la 500 de miliarde de dolari.

Arabia Saudită a început lucrările la orașul Neom, care nu va avea nici mașini, nici străzi. Acesta va fi alimentat cu energie 100% curată, iar viitorii locuitori se vor putea muta începând cu 2024, potrivit dailymail.co.uk.

Prințul moștenitor Mohammed bin Salman anunța, în luna ianuarie a acestui an, planurile pentru The Line, o serie lungă de 105 mile de zone urbane de-a lungul unei “coloanei vertebrale” centrale, prima parte a proiectului Neom.

În prezent se lucrează la cele trei straturi liniare ale oraşului: o regiune de suprafaţă pentru pietoni, plus două straturi subterane pentru transport şi infrastructură.

Neom se întinde de la munții din nord-vestul Arabiei Saudite până la Marea Roșie. Grupurile de comunităţi agregate ale The Line vor găzdui în total până la 1 milion de persoane.

Prințul moștenitor promite că nicio călătorie nu va fi mai lungă de 20 de minute, iar restaurantele, școlile, magazinele și oricare altă destinație vor fi la doar cinci minute de mers pe jos.

Este o formă liniară, iar infrastructura subterană va ajuta la conservarea a 95% din peisajul natural, au spus dezvoltatorii.

Arabia Saudită va investi între 100 şi 200 de miliarde de dolari în The Line, care se estimează că va genera 380.000 de noi locuri de muncă şi va creşte PIB-ul Arabiei Saudite cu aproximativ 48 de miliarde de dolari până în 2030.

The Line este gândită ca prima parte a Neom, un oraş-stat planificat de 500 de miliarde de dolari care ar acoperi 10.000 de mile pătrate din provincia Tabuk a Arabiei Saudite, în apropierea graniţelor sale cu Iordania şi Egipt.

Oraşul se va baza pe ferme eoliene, energie solară, şi tehnologie de ultimă oră, care transformă apa în oxigen şi hidrogen pentru combustibil.