10:01, 02.12.2024 • ECONOMIE
Cum vor fi anunțați conducătorii auto că expiră rovinieta
Dacă nu știați, începând din luna aprilie a acestui an, șoferii vor putea cere o notificare cu privire la momentul expirării rovinietei. Această notificare va fi trimisă șoferilor doar în cazul rovinietelor cu o valabilitate mai mare sau egală cu 30 de zile.
Șoferii din România se vor bucura de o serie de schimbări în ceea ce privește rovinieta. Măsură vizează persoanele care dețin rovinietă cu o durată de minim 30 de zile, iar atunci când se apropie data de expirare, aceștia vor fi informați prin e-mail.
Executivul a stabilit, printr-un Ordin de Ministru, semnat de ministrul Transporturilor, ca persoanele cărora le expiră rovinieta să fie anunțate prin e-mail cu privire la acest lucru.
Șoferii cărora le expiră rovinieta vor fi anunțați prin email cu privire la faptul că taxa de drum trebuie să fie reînnoită.
Șoferii vor putea alege
„Este, practic, o facilitate pentru acei șoferi uituci pentru a-i ajuta le oferim această facilitate, nu este obligatoriu, dar cei care vor își vor da adresa de e-mail iar noi le vom trimite această notificare anunțându-i că le expiră rovinieta într-o anumită perioadă”, a declarat purtătorul de cuvânt la CNAIR, potrivit Antena 3.
Șoferii vor putea alege dacă vor fi notificați cu privire la data la care rovinieta expiră. Anual, sute de conducători auto din România sunt amendați cu sume de la 250 de lei până la 4.500 de lei pentru neplata rovinietei.