Cumperi porc „românesc” și primești carne din Spania sau Germania. Avertisment ANPC

Publicat: 17 iul. 2025, 10:32, de Anamaria Ionel, în ACTUALITATE , ? cititori
Cumperi porc „românesc” și primești carne din Spania sau Germania. Avertisment ANPC
colaj Puterea/ sursa foto facebook

Peste trei sferturi din carnea de porc aflată în galantarele magazinelor din România provine din import, atrage atenția Paul Anghel, director general în cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).

Potrivit acestuia, porcii crescuți în fermele autohtone nu acoperă decât o mică parte din cererea de pe piață, iar restul este completat cu produse venite din țări precum Spania, Germania sau chiar Chile – aflată la peste 13.000 de kilometri distanță.

„Recomand consumatorilor să citească cu atenție eticheta fiecărui produs din carne de porc și să se asigure că sunt corect informați cu privire la proveniență”, a transmis oficialul ANPC într-o postare pe rețelele sociale.

El a precizat că fiecare pachet de carne proaspătă trebuie să aibă înscrisă țara de origine.

Carne de porc din Spania cu etichetă de România

Autoritatea a identificat inclusiv cazuri în care carnea importată a fost ambalată în România și prezentată în mod înșelător drept produs românesc. Simboluri precum steagul tricolor pot crea impresia unei origini locale, deși în realitate, carnea provenea din alte țări.

„Astfel de practici induc în eroare cumpărătorii, care pot crede că achiziționează un produs autohton, când de fapt este vorba despre carne adusă din afara țării”, avertizează Paul Anghel.

Un lanţ lung de distribuţie a cărnii de porc implică riscuri

Un alt aspect important semnalat de ANPC vizează prospețimea cărnii. Carnea importată ajunge în România după un parcurs complex, care implică transport, depozitare, distribuție și expunere pe raft.

„Cu cât lanțul de distribuție este mai lung, cu atât crește riscul ca produsul să își piardă mai repede calitățile și să sufere o alterare accelerată”, a precizat Anghel. Condițiile de temperatură și igienă trebuie respectate cu strictețe pe tot acest traseu pentru ca produsul să rămână sigur pentru consum.

Recomandări pentru consumatori

ANPC face apel la vigilența cumpărătorilor și transmite câteva măsuri simple de siguranță alimentară:

  • Verificați originea pe etichetă: Citiți cu atenție eticheta produsului și identificați țara de origine a cărnii de porc înainte de a o cumpăra. Este dreptul dumneavoastră să știți de unde provine alimentul.

  •  Nu vă lăsați induși în eroare de simboluri: Un ambalaj cu însemne naționale (precum tricolorul) nu garantează proveniența românească. Asigurați-vă că pe etichetă scrie clar țara de origine, nu doar că produsul a fost ambalat în România.

  •  Fiți atenți la prospețime: Țineți cont că o carne venită de departe poate avea un termen de valabilitate mai scurt odată ajunsă la raft. Verificați data durabilității minimale(termenul de valabilitate) și observați aspectul produsului. Dacă observați schimbări de culoare, miros nefiresc saualtceva suspect, nu cumpărați acel produs.

  •  Sprijiniți produsele autohtone verificate: Atunci când este posibil, alegeți carne de porc provenită de la producători locali sau din secțiuni special semnalizate pentru produse românești. Aceste produse nu doar că sunt mai proaspete, dar susțin și economia locală.

ANPC anunță că va continua controalele în toată țara, urmărind trasabilitatea și corecta etichetare a cărnii de porc. Orice abateri de la legislație vor fi sancționate.