Cunoscutul fermier Dumitru Manole, speriat de moarte de americani

Publicat: 07 mai 2023, 14:20, de Viorela Pitulice, în ESENȚIAL , ? cititori
Cunoscutul fermier Dumitru Manole, speriat de moarte de americani

Cunoscutul fermier Dumitru Manole, care locuiește în Constanța, a tras o sperietură soră cu moartea în urmă cu câteva zile, din cauza unui elicopter militar american, care a zburat la distanță foarte mică de casă. Acesta a dărâmat hornul, în timp ce mai multe țigle s-au prăbușit de pe acoperiș.

Marele noroc a fost că nu era nimeni afară, toată lumea era în casă, altfel cine știe ce nenorocire ar fi putut avea loc.

Nu este, însă, singurul constănțean care se plânge de elicopterele americanelor, devenite o prezență obișnuită în zonă zi și noapte. Oamenii spun că elicopterele le distrug casele, pentru că zboară foarte jos, ca să nu mai vorbim de spaima trasă.

Dumitru Manole a sunat la 112, la poliție, la Smurd, la baza militară de la Mihail Kogălniceanu, chiar și la Romatsa pentru a anunța incidentul, însă n-a reușit să vorbească cu nimeni. Până la urmă, a apelat la presa locală, singura care l-a băgat în seamă.

Dumitru Manole este membru al Academiei Oamenilor de Știința din Romania și Președinte al Asociației pentru Cultura Florii-Soarelui. El administrează societatea Sport Agra care lucrează circa 800 de hectare de teren agricol în localitatea Amzacea.

Citește și Fabricile de ulei din Bulgaria caută semințe de floarea soarelui în România. Nimeni nu vinde