Cuțite și alte arme albe, aduse de revoluționari în Parlament FOTO

Publicat: 12 mai 2023, 14:21, de Florentin Lucaniuc, în ACTUALITATE , ? cititori
Cuțite și alte arme albe, aduse de revoluționari în Parlament FOTO
Palatul Parlamentului INQUAM_Photos_George_Calin

Doi revoluționari au vrut să intre cu arme albe în Parlament. Unul dintre aceștia, iritat de control, a spus că acasă deține o „grenadă”. Cei doi bărbați, în vârstă de 71 și 74 de ani, aveau asupra lor două cuțite tip briceag și un box metalic.

Angajații SPP au depistat, vineri dimineață, la intrarea C1 în Palatul Parlamentului, arme albe asupra asupra a doi revoluționari care mergeau la o conferință.

„La data de 12.05.2023 , Sectia 17 Politie a fost sesizata de ASP Galiceanu cu privire la faptul ca la intrarea C1 in Palatul Parlamentului lucratorii din cadrul SPP, în urma controlului de securitate, au găsit obiecte interzise la deținere asupra a două persoane. Un box metalic și două cuțite tip briceag.

Aceștia au calitatea de revoluționari și urmau să participe la  Conferința Naționala Pentru Demnitatea Revoluționarilor din Decembrie 1989, ce se desfășoară în incinta Palatului Parlamentului, în sala “Nicolae Iorga”.

Persoanele în cauză au fost conduse la sediul subunității, unde urmează să fie preluate de G.O. pentru stabilirea situatiei de fapt. Ultima persoana a facut afirmatia, iritat fiind de control, ca si acasa detine o ,,grenada”, au transmis autoritățile.

Imagine