Cutremur în Consiliul Local Popești – Leordeni: jumătate dintre aleși au fost declarați incompatibili

Publicat: 28 dec. 2022, 10:26, de Cezar Amariei, în ESENȚIAL , ? cititori
Cutremur în Consiliul Local Popești – Leordeni: jumătate dintre aleși au fost declarați incompatibili

Aproape jumătate dintre aleșii locali din Popești – Leordeni au fost declarați incompatibili de Agenția Națională de Integritate, care a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă.

Cei opt sunt Alexandru Ion (PNL), Valeriu Marian Târțău (PNL), Florin Radu Virgil Stan (Pro România), Ionuț Șerban (Pro România), Constantin Mitran (ProRomânia), Elena Oncuță (ProRomânia), Silviu Cazacu (ProRomânia) și Lorin Nicolae-Ionuț (ProRomânia).

„În calitate de consilieri locali, persoanele evaluate au participat la adoptarea Hotărârii C.L. din data de 28 septembrie 2021 privind respingerea Proiectului de hotărâre din data de 23 septembrie 2021 cu privire la încetarea mandatelor de consilieri locali, aceștia având un interes personal în problema supusă dezbaterii, deoarece se aflau pe lista celor 8 consilieri locali ale căror mandate au fost declarate încetate de drept”, susțin reărezentanții ANI.

Persoanele evaluate au încălcat astfel următoarele prevederi legale ce se referă la conflictul de interese.

În total, consiliul local din Popești Leordeni are 19 membri: 7 de la USR, 8 de la ProRomânia și 3 de la PNL.

Problemele penale ale primarului

Nici primarul Petre Iacob „Pitre” nu se simte prea confortabil.

Problemele legate de sectorul imobiliar i-au adus un dosar penal atât lui cât și mai multor angajați din subordinea sa. Procurorii anti-mafia cercetează deja mai mulți dezvoltatori, suspectați că ar fi construit ilegal în zonă, în complicitate cu funcționari din primărie.

Surse apropiate anchetei ne-au declarat că plângerea este deja în lucru la Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție din cadrul DNA. Pe lângă edil sunt vizați și mai mulți angajați din serviciul de Urbanism.

Petre Iacob „Pitre” nu este la primul contact cu procurorii, fiind trimis în judecată pentru abuz în serviciu pe data de 10 mai 2022, de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu.

În apărarea sa, edilul și-a susținut nevinovăția.

„Până să ajungă să fac eu plata, eu nu dispun plata, eu aprob plata, trece prin mai multe filtre, se dă viză de control preventiv, de legalitate, eu sunt al patrulea care aprob, am toată documentaţia în spate, din păcate răspund numai eu”, a declarat Petre Iacob, la momentul trimiterii în judecată, pentru „Adevărul”.

Nereguli în achizițiile publice

Abuzul în serviciu pentru care este deja cercetat „Pitre” nu este singura neregulă de la primăria pe care o păstorește. După cum arăta o analiză Puterea.ro, mai multe lucrări de reparații, studii de fezabilitate sau achiziții de aparatură ori mobilier au fost făcute după bunul plac al autorităților din Popești Leordeni.

S-a folosit achiziția directă, deși se impunea organizarea de licitații. Metoda „fragmentării”, aleasă de edil, este caz de manual pentru procurorii DNA și are corespondent în codul penal la articolul pe care Petre Iacob îl cunoaște deja foarte bine: „abuzul în serviciu”.

Cel mai evident caz a avut loc anul trecut când, în decurs de patru minute, administrația orașului a lansat patru cereri de ofertă ce vizau studii de fezabilitate pentru mai multe lucrări de construcții. Semn că lucrurile erau deja aranjate, toate cele patru solicitări au primit oferte (aceeptate) în mai puțin de zece minute.

Timp în care nu ar fi reușit nici măcar să parcurgă caietul de sarcini, nicidecum să și propună variante de preț, să completeze formularele și să urce documentele în sistemul electronic de achiziții.