Dan Petrescu ar putea pleca de la CFR Cluj: „Vreau să mă întâlnesc cu patronul să-mi spună dacă mă mai vrea sau nu”

Antrenorul Dan Petrescu a declarat într-o conferinţă de presă că vrea să rămână la CFR Cluj, dar dacă cei din conducerea clubului nu vor continuitate pa banca tehnică, tehnicianul nu ține de post.

Acesta va purta o discuție în acest sens, cu patronul clubului, marți.

Nu înţeleg de unde vine această presiune. În primul an aici am câştigat campionatul şi am plecat. Am revenit, am luuat iar campionatul, am venit pe final, poate nu era tot meritul meu, am dus echipa în grupele Europa League, am ajuns până în primăvară. Anul următor am câştigat iar caampionatul, iar ne-am dus până în grupele Europa League, nici atunci nu era lumea mulţumită.

După şase luni iar au fost probleme, am plecat, iar m-au întors, iaar m-au chemat, iar am luat campionatul, iar am ajuns în grupe… Măi băieţi, dacă s-a plictisit lumea să ia campionate şi să meargă în grupe în cupele europene, nicio problemă, eu plec. Eu mai mult decât să iau campionatul şi să duc echipa în grupe europene nu pot să fac. Poate vine altul şi ia Champions League. Ia campionatul şi câştigă şi LC sau ajunge-n grupe”, a spus Petrescu.

Eu când am revenit la echipă am fost rugat să se reducă bugetul, am scăpat de jucătorii cu salarii mari şi care nici nu jucau prea bine şi nici nu făceau nimic pentru club, am luat jucători liberi de contract, cu salairi jumate, chiar mai mici. Am redus şi bugetul, am câştigat şi campionatul, am ajuns şi în grupe… Şi dacă în grupe vine un arbitru şi nu-mi dă gol şi trei penaltiuri, eu ce pot să fac? Eu sunt de vină? Nu e corect. Toată lumea poate să strige ce vrea, face ce vrea, dar faţă de mine.. rezultatele vorbesc pentru mine. Eu nu înţeleg această presiune, de unde vine. Dacă pierd 5-6 meciuri la rând, e ok.

Noi n-am cheltuit milioanele pe care le-au cheltuit alte echipe şi care sunt în urma noastră. Asta e realitatea. Dacă vrem altceva, nicio problemă. De ce să mai stau aici pe capul oamenilor dacă ei nu mă vor? Dacă nu mai vor ucpe europene şi nu mai vor campionate, bravo, tată! Poate vine altul şi câştigă campionatul şi merge în LC”, a adăugat el.

Eu mai am contract. Dacă cineva nu vrea să mai continui, să-mi zică, că nu-i o problemă. Dar eu vreau să continui la CFR, eu sunt mulţumit de echipa pe care am făcut-o, de antrenamentele pe care le fac, echipa cum joacă… Dar la ultimul meci dacă băteam acum nici nu mai vorbeam că… Aici de la un meci să se schimbe valoarea mea? Aici aşa e tot timpul. Tot timpul e presiune incredibilă. De unde vine?”, a mai afirmat Petrescu.

Tehnicianul este de părere că pun presiune pe postul său persoane care vor răul clubului.

Dacă CFR Cluj nu mai vrea să ia campionate şi nu mai vrea grupe eu plec, nicio problemă. După meciul cu Piteşti ne strângem mâna şi am plecat. E simplu. Nu ţin eu de banii de la CFR, nu ţin de locul de la CFR. Eu am făcut aici de toate şi fac în continuare sacă voi fi lăsat. Dacă nu sunt lăsat şi oamenii din club nu înţeleg, degeaba. Îmi pare rău.  Vreau să mă întâlnesc marţi cu patronul. Nu există prietenie în fotbal. Eu sunt singur. Trebuie să-ţi faci meseria. Nu există prietenii în fotbal. Să spună dacă mă mai vrea sau nu. Dacă n-are încredere în mine ce să mai fac aici? Jucătorii trebuie să joace fotbal. Am refuzat mulţi bani pentru CFR Cluj. Dar în fotbal toată lumea uită. Pe Ciprian Deac îl uită că aa jucat nu ştiu câţi ani şi şi-a dat viaţa. Acum, că a făcut penalti, este criminalul Clujului. În loc să aibă statuie aici la stadion Ciprian Deac, noi îl certăm? Dacă nu era el luam noi cinci campionate la rând?”, a adăugat Dan Petrescu.

 

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Locul din România unde va fi amplasată cea mai mare fabrică de pavaje din sud-estul Europei

Locul din România unde va fi amplasată cea mai mare fabrică...

Investiția majoră care urmează să transforme peisajul industrial din apropierea Bucureștiului va fi amplasată la Bolintin Vale. Aici se construiește o nouă fabrică de...

Sorin Grindeanu se joacă cu patrimoniul Spitalului Clinic C.F. nr.2 București

Graba disperată a ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, de a transfera gratis baronilor PSD și PNL cele 15 spitale CFR s-a transformat într-o sarabandă de...