Dana Florian: „Un cântăreț emblematic a spus: ‘Fetelor din muzica românească, nu mai faceți eforturi să dovediți că aveți voce”

Autoare, compozitoare, interpretă – Dana Florian face parte din acea stirpe rară de artiști care nu vânează tendințe, ci urmează firul firesc al emoției și al poeziei. Într-un interviu profund și cald, artista vorbește despre folk, poezie, inspirație, libertate, dar și despre întoarcerea la sine prin muzică.

Muzica folk – o poezie care se cântă

Dana Florian privește folkul ca pe o formă de artă care nu a murit niciodată – „o pasăre Phoenix” ce renaște ori de câte ori e nevoie să spună adevăruri. Pentru ea, folkul rămâne un spațiu unde poezia e vie, iar cuvintele nu se pierd în zgomot, ci se transformă în mesaje.

„Folkul continuă să se ocupe de poezie, continuă să se ocupe de poeți. E printre cele mai apropiate stiluri de poezie. Desigur, și rockul e o muzică de mesaj, dar folkul rămâne profund legat de cuvânt.”

Rememorând perioada Cenaclului Flacăra, Dana recunoaște că acea epocă, în ciuda constrângerilor politice, a fost o rampă de lansare pentru o formă de exprimare autentică:

„Lăsând la o parte micile obligații de partid, folkul acela avea un mesaj de libertate. Asta ne-a rămas.”

Poezia – între viață, moarte și frunze de toamnă

Pentru Dana Florian, poezia este mai mult decât o sursă de inspirație – este o formă de a trăi. Ochiul artistului găsește lirism în detalii aparent banale: un fir de pânză de păianjen, un nor, o frunză, o privire.

„Poezia se ocupă de tot ce înseamnă viață. Și nu numai viață – și moarte. Tot ce omul poate gândi și vrea să transmită celorlalți poate deveni cântec.”

Ea face o paralelă subtilă între folk și folclor, amintind că, în ambele, temele sociale coexistă cu lirismul:

„Versurile populare au mult lirism, dar și teme sociale. Nu ieși din poezie când abordezi o temă socială.”

Inspirația – între emoție, cotidian și bucurie

Dana Florian nu caută inspirația – o lasă să vină la ea. Uneori, totul pornește de la un mic gest, o privire sau o întâmplare aparent neînsemnată:

„Poate fi un moment în care simți o stare. Se naște un fir și pe el vine un păianjen care se uită fix la tine… și de acolo se leagă o melodie.”

Nu „vânează voci” și nici nu se lasă impresionată de trendurile momentului. Crede în autenticitate și în mesajul sincer:

„Mari artiști din folk ne-au cucerit cu emoția, cu mesajul, nu cu artificii. Asta am învățat de la ei.”

Despre voce, modă și bucuria cântatului

Una dintre lecțiile importante din experiența sa artistică vine dintr-o noapte memorabilă alături de doi mari artiști. A fost un moment de revelație:

„Un cântăreț emblematic ne-a spus: ‘Fetelor din muzica românească, nu mai faceți eforturi să dovediți că aveți voce.’ Și nu era doar despre fete. Astăzi se caută timbre, se vânează vocea perfectă. Dar adevărul este altul: trebuie să transmiți. Emoție. Bucurie. Sau durere.”

Dana refuză formatele comerciale, tocmai pentru că nu se regăsește acolo. A fost invitată să participe la „Vocea României”, dar a ales să nu meargă:

„Nu aveam ce spune acolo. Nu sunt o voce comercială. Sunt multe voci extraordinare, dar ce mă emoționează cu adevărat e bucuria cu care cântă cineva.”

O iubire veche: pianul și… Parcul Icoanei

Drumul Danei Florian în muzică a început devreme, în inima Bucureștiului:

„După ce am terminat școala generală, am căpătat o chitară. Ieșeam în Parcul Icoanei, la Bulandra. Acolo cântam. Acolo a început totul.”

În liceu, deși mergea la un cerc de poezie, era prea timidă să-și arate versurile. A participat la prima ediție a festivalului „Om Bun”, dar viața a dus-o o vreme departe de scenă.

„Chitara era din ce în ce mai proastă, pianul nu l-am studiat prea mult, și apoi m-a prins marea corporație…”

De la folk la multinaționale și înapoi

Anii ’90 au fost o perioadă de tranziție. După căderea regimului, Dana a intrat în lumea corporațiilor – un tărâm nou și tentant, cu promisiunea libertății și a stabilității:

„După ’95, terminam facultățile și veneau firmele mari în România. Acolo am învățat limba engleză, am avut ocazia să ies din țară. Când am văzut Franța, în 2001, am sărutat pământul.”

Își amintește cu emoție cât de mult putea însemna, în anii comunismului, un vis atât de simplu: să vezi o altă țară. Să ajungi într-un loc despre care doar ai citit.

„Nu știu câți oameni mai înțeleg azi cât de mult ne puteam dori, atunci, să ne împlinim un vis de copil. Unii au riscat enorm doar ca să cunoască lumea.”

Dana Florian astăzi: un drum sincer, fără artificii

Astăzi, Dana Florian rămâne fidelă unui drum artistic construit cu onestitate. Nu vrea să fie pe placul tuturor și nu-și măsoară reușitele în număr de vizualizări sau în aplauze goale. Continuă să cânte, să scrie, să inspire.

„A cânta cu bucurie îți dă posibilitatea să faci o profesie din asta. Să cânți serios. Să transmiți.”

Muzica folk, în viziunea Danei Florian, nu e un gen muzical perimat sau marginal, ci o formă de artă profund umană. Este poezie în mișcare, este vocea celor care au ceva de spus. Și atâta timp cât mai există oameni care privesc o pânză de păianjen și compun o melodie, folkul nu va muri niciodată. Va renaște. Ca o pasăre Phoenix.