Dana Rogoz: „Salutări din izolare!”

Actrița Dana Rogoz și-a anunțat apropiații și admiratorii de pe rețelele sociale că ea și copiii săi, Lia și Vlad, au fost confirmați cu noul coronavirus. Actrița a dat detalii despre starea de sănătate a familiei ei.

Dana Rogoz a primit confirmarea infectării cu coronavirus miercuri seară, după efectuarea unor teste RT-PCR. Actrița de 36 de ani a dezvăluit că soțul ei, regizorul Radu Dragomir, nu se află în aceeași situație cu familia sa. „Salutări din izolare! Aseară târziu ne-au ajuns rezultatele testelor PCR. Lia, Vlad și cu mine suntem pozitivi, Radu e (încă) negativ. Pare că de data asta nu am mai scăpat”, a scris actrița pe Instagram.

Actrița a mărturisit că doar Lia (aproape 2 ani) „are simptome clare de Covid”, în timp ce ea și fiul ei se simt mult mai bine.

Vlad nu are nimic momentan. Eu, sincer, de marți seară, de când Lia a început să aibă febră mare, am intrat în modul alertă și nu am mai fost foarte atentă la cum mă simt. Simt o amețeală, o oboseală și cam atât”, a spus actrița, dezvăluind că izolarea a picat într-un moment foarte prost: ziua de naștere a soțului ei: „Dar acum mai am o mică problemă: azi e ziua lui Radu, așa că trebuie să mă organizez cu o comandă de tort și lumânări livrate la poartă”.

https://www.instagram.com/p/CaEf17uLEM9/embed/?cr=1&v=14&wp=540&rd=https%3A%2F%2Fwww.protv.ro&rp=%2Fvedete%2Fdana-rogoz-si-copiii-ei-au-fost-confirmati-cu-coronavirus-zde-data-asta-nu-am-mai-scapat.html#%7B%22ci%22%3A0%2C%22os%22%3A5663.300000011921%2C%22ls%22%3A1493.5999999940395%2C%22le%22%3A1629.4000000059605%7D

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...
Wizz Air introduce trei curse noi din Cluj Napoca

Care este numărul de telefon al Wizz Air pentru România fără...

Călătorii care au întrebări sau nelămuri legate de rezervările de bilete de avion de la Wiz Air întâmpină, de regulă, dificultăți în a contacta...