Daniel Băluță anunță ajutor pentru carburant, acordat pe 6 luni. Cine poate beneficia

Publicat: 30 mart. 2026, 18:52, de Răzvan Aprozeanu, în SOCIAL , ? cititori
Daniel Băluță anunță ajutor pentru carburant, acordat pe 6 luni. Cine poate beneficia
Foto: Mediafax

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a anunțat că Primăria va acorda un ajutor pentru carburant, o măsură temporară, aplicată alternant (o lună da, o lună nu) pe o perioadă de șase luni calendaristice. De asemenea, el a prezentat condițiile pe care locuitorii sectorului trebuie să le îndeplinească pentru a beneficia de această sumă.

Măsura pentru carburant este one-off

Primarul Sectorului 4, Daniel Baluţă, a declarat într-o conferinţă de presă că măsura de a oferi un ajutor pentru carburant este o măsură one-off, adică o lună da, o lună nu, care se întinde pe o durată de 6 luni calendaristice.

„Cuantumul total al acestui ajutor este de 3 x 200 RON”, a spus primarul.

Daniel Băluță a precizat că locuitorii Sectorului 4 trebuie să îndeplinească anumite condiții pentru a beneficia de ajutorul pentru carburant și că Primăria se va asigura că aceste criterii vor ajunge la toți cetățenii sectorului. Pentru a sprijini, în mod special, persoanele care au nevoie, împreună cu Consiliul Local au stabilit următoarele criterii: venitul să fie sub 5.000 de lei pe persoană sau 1.000 de lei pe familie, să locuiască în Sectorul 4 și să aibă un loc de muncă. În plus, mașina deținută trebuie să aibă o capacitate cilindrică sub 2.000 cm³ și să fie în proprietate unică.

Cum se procedează

Primarul a explicat că toate condițiile pentru accesarea ajutorului pentru carburant sunt disponibile în aplicația PS4.ro, într-un buton special creat pentru acest scop. El a subliniat că nu este nevoie ca cetățenii să se prezinte la primărie: utilizatorii deschid un cont în aplicație, accesează butonul dedicat, completează formularele și astfel devin parte a programului, inclusiv pentru decontare. Primăria va vira direct în cont suma de 200 de lei, pe principiul o lună da, o lună nu, fără ca beneficiarii să fie nevoiți să vină la sediu.

Edilul a menţionat că aceasta este o formă de a ajuta oamenii, nu de a-i pune din nou pe drumuri.

Conform lui Băluță, au fost puse la dispoziția cetățenilor flyere informative, care vor fi distribuite în fiecare gospodărie din Sectorul 4, precum și un tutorial care va fi postat pe site-ul primăriei și pe alte pagini. Va fi promovat astfel încât locuitorii să afle cu ușurință pașii necesari pentru a accesa ajutorul pentru carburant.

Ajutor pentru abonamentul STB și Metrorex

Oficialul a mai anunţat că astăzi a convocat din nou Consiliul Local şi vor oferi tot cu data de 1 aprilie un ajutor, constând în reducerea cu plata contravalorii pentru 50% din abonamentul la STB şi/sau la Metrorex.

„La ora aceasta există 3 categorii de abonamente. Cel de la STB în valoare de 80 de lei, cel de la Metro în contravaloare de 100 de lei şi cel mix, adică STB plus Metrorex de 160 de lei. Pentru oricare dintre aceste abonamente, primăria sectorului 4, de asemenea pentru oamenii care au loc de muncă, un contract de muncă cu o durată mai mare de 3 luni de zile, respectiv sunt cu domiciliul în sectorul 4 şi au acelaşi categorii de venit, repet, 5.000 de lei per membru de familie sau 10.000 de lei per gospodărie, oferim un ajutor de 50% din aceste abonamente pentru că ne interesează în mod direct să venim în sprijinul celor care aduc plus valoare economiei României”, a explicat primarul.