Daniel Băluță rupe tăcerea despre otrăvire: „Sunt mai bine”. Ce valori de arsenic și mercur i-au găsit medicii
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a oferit duminică seară noi detalii despre starea sa de sănătate, după ce la începutul anului a dezvăluit public că a fost victima unei presupuse otrăviri cu metale grele. Edilul a confirmat că se află într-un proces de recuperare și că pericolul iminent a trecut.
„Sunt mai bine și sunt convins că în următoarele luni o să fiu foarte bine. Am avut parte de sprijinul unor medici deosebiți și împreună cu ei, împreună cu cei dragi mie, am reușit să depășesc una peste alta acest moment”, a afirmat Băluță la Antena 3 CNN.
Totuși, recuperarea nu este completă.
„Încă nu au trecut toate problemele, toate efectele, dar într-un timp foarte scurt lucrurile vor intra în normal”, a declarat primarul.
Băluţă, valori alarmante în analize
Documentele medicale prezentate indică o intoxicație severă. Conform datelor, nivelul de arsenic din sânge a fost de 18,2 micrograme/litru, depășind limita maximă admisă de 10, în timp ce în urină s-a înregistrat o valoare uriașă de 359 micrograme, față de limita de 15. De asemenea, analizele au arătat o concentrație de mercur în sânge de 14,5 micrograme, mult peste pragul de 5 micrograme.
„Vă dați seama că m-am simțit foarte rău o perioadă lungă de timp. Am avut și alte tipuri de complicații despre care nu doresc să vorbesc”, a declarat el, explicând de ce a recurs la aceste investigații.
Suspiciuni de expunere sistematică
Edilul susține că nu a fost un accident, ci o acțiune deliberată și repetată.
„Cel mai probabil, a existat sistematic o expunere de genul acesta și probabil că unul dintre motivele care m-au determinat să fac public lucrul acesta a fost determinat de dorința de a-i opri pe cei care fac acest lucru”, a spus el.
Referitor la demersurile legale, Daniel Băluță a precizat că încă strânge dovezi înainte de a face acuzații concrete.
„Având în vedere că lucrul acesta nu se prescrie prefer să am extrem de multe date tocmai ca să pot prezenta într-un mod corect și coerent pentru că nu este o glumă și trebuie să fii extrem de atent pe cine arăți cu degetul într-o astfel de situație. Prefer să fiu extrem de rezervat pentru că nu este firesc să faci acuzații nesustenabile”, a afirmat Băluță.
Experiența dramatică i-a schimbat perspectiva asupra vieții.
„M-a determinat să apreciez într-un mod diferit, pozitiv, fiecare dimineață în care mă trezesc și fiecare lucru frumos care se întâmplă în fiecare zi. M-a făcut mai bun, mai tolerant”, a declarat Băluță.