Daniel Băluță și-a depus candidatura pentru încă un mandat la Primăria Sectorului 4

Publicat: 19 apr. 2024, 16:59, de Filon Stan, în POLITICĂ , ? cititori
Daniel Băluță și-a depus candidatura pentru încă un mandat la Primăria Sectorului 4
Daniel Baluta si-a depus candidatura pentru inca un mandat la Primaria Sectorului 4

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, și-a depus, în cursul zilei de vineri, 19 aprilie a.c., candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4 al Municipiului București. Dacă data trecută a candidat din partea PSD, iată că acum este susținut și de PNL.

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, și-a depus candidatura din partea PSD-PNL pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4 al Municipiului București. A mers la Biroul Electoral al Circumscripției Electorale nr. 4, aflat în Grand Arena Mall, unde a depus toate actele, inclusiv un număr impresionant de semnături.

Daniel Baluta si-a depus candidatura pentru inca un mandat la Primaria Sectorului 4

Daniel Baluta si-a depus candidatura pentru inca un mandat la Primaria Sectorului 4

Daniel Băluță și-a depus candidatura pentru Primăria Sectorului 4

„Cu emoție, dar și cu încredere, mi-am depus astăzi candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4! Mi-au fost alături si colegii care mă vor însoți în următorii patru ani și alături de care sunt convins că vom încheia cu succes proiectele pe care comunitatea noastră și le dorește, fie că vorbim despre infrastructură, de sistemul de sănătate, de învățământ sau de siguranța familiilor noastre!

Alături de partenerii noștri de alianță, vom continua să ne ocupăm de proiectele strategice ale Bucureștiului. Vom continua să construim metrou – prelungirea liniei M2 până în comuna Berceni și extinderea liniei M4, de la Gara de Nord până la Gara Progresul, vom reface din temelii Planșeul Unirii, vom încheia lucrările de construire la Maternitatea Sf. Ioan, la Spitalul de Chirurgie Dento-Alveolară și la Centrul de Diagnostic, Tratament și Cercetare a Tuberculozei, din cadrul Institutului Marius Nasta. Și, nu în ultimul rând, vom continua să implementăm proiecte de importanță vitală pentru dezvoltarea Bucureștiului, cum ar fi construcția unui aeroport internațional în zona de Sud. Mulțumesc tuturor celor ce m-au sprijinit semnând listele de susținere a candidaturii mele! Sunt onorat și determinat să muncesc în continuare pentru comunitatea Sectorului 4!”, a declarat Daniel Băluță, primarul Sectorului 4.