Daniel Chițoiu vrea iar la butoanele PNL

Publicat: 27 oct. 2023, 09:30, de Ion Teleanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Daniel Chițoiu vrea iar la butoanele PNL

Controversatul secretar general de la ALDE, Daniel Chițoiu, vrea cu disperare să revină în PNL. Și nu oricum, ci să fie la butoanele partidului că, deh…, anul viitor sunt patru sau chiar cinci tururi de alegeri.

ALDE, partidul nășit de Călin Popescu Tăriceanu, se zbate în anonimat, fiind pe cale de dispariție. Potrivit informațiilor noastre, fuziunea dintre ALDE și PNL a intrat în linie dreaptă, dar, pentru moment, s-a stopat dintr-un motiv incredibil. Secretarul general de la ALDE, Daniel Chițoiu, fost lider PNL, vrea ca după fuziune să ocupe o funcție de conducere în PNL, mai exact cea de secretar general. Surprinzător, Daniel Chițoiu este susținut în demersul său de doi liberali cu greutate din conducerea PNL. Deocamdată, Chițoiu este, însă, „agățat” în dosarul accidentului cu două victime, dar în politica românească totul este posibil.