Darren Cahill, după ce Simona Halep a anunțat că s-a logodit: Sunt invitat la nuntă?

Publicat: 12 iun. 2021, 19:41, de Raluca I. Heroiu, în SPORT , ? cititori
Darren Cahill, după ce Simona Halep a anunțat că s-a logodit: Sunt invitat la nuntă?

După Simona Halep a anunțat că urmează să se căsătorească, antrenorul australian Darren Cahill a spus că i-a transmis logodnicului său, Toni Iuruc, că este cel mai norocos bărbat din lume.

„Sunt invitat la nuntă? Trebuie să verific dacă sunt invitat. I-am spus lui Toni că este cel mai norocos bărbat din lume şi acum cred că sunt multe inimi frânte, fiindcă Simona s-a logodit. Aşa că trebuie să ţin degetele încrucişate, că primesc şi eu o invitaţie la nuntă. Sper să vină”, a spus  Darren Cahill, într-o conferință de presă, citat de Digisport.

Simona Halep spune că este fericită că a făcut acest pas.

„E foarte frumos (n.r. – inelul de logodnă) și-l port cu mândrie și cu plăcere. A fost un moment deosebit! În trecut ziceam că o să fie un moment mai banal, așa, dar nu a fost deloc așa. Impactul a fost mare, am fost emoționată și mă bucur foarte mult să-l am pe Toni alături de mine. Am plecat la un drum frumos. Da, așa este, ne-am logodit. Mă bucur pentru că am făcut pasul deja, este un moment foarte foarte frumos din viața mea”, a spus Simona Halep, în cadrul unei conferințe de presă.

Simona Halep (29 de ani) şi Toni Iuruc (42 de ani) formează un cuplu din 2019. Toni Iuruc este machedon, la fel ca Simona Halep, și este un cunoscut om de afaceri din Constanța. Acesta a mai fost căsătorit de două ori.

Locul 3 WTA, Simona va încerca să-și apere titlul cucerit la Wimbledon la ediția din 2019.

Halep a anunțat că va participa la turneul de la „Bad Homburg” (20-26 iunie) înainte de a încerca să-și apere titlul de la Wimbledon (28 iunie – 11 iulie).