De-ale Puterii: Sebastian Ghiță versus justiția română

Din când în când, la poșta redacției sosesc comentarii, iar orice publicație serioasă trebuie, tot din când în când, să le răspundă.

Un articol din Puterea, din data de 30 noiembrie, informa publicul asupra faptului că  Parchetul European (EPPO, cel condus de Laura Codruța Kövesi) a preluat dosarele DNA de fraudare a fondurilor europene de către așa-numitul „grup” al lui Sebastian Ghiță. Mai precis, spunea materialul, ar fi vorba despre un om de afaceri apropiat lui Sebastian Ghiță, pe nume Vlad Iancovici, care ar avea, practic, calitatea de suspect în acest dosar.

La această știre, un cititor a comentat, subit, că „Ghiță este și va fi conducătorul din umbră al României…”. Apoi, mai spunea cititorul, degeaba îl fugărește (fugăresc, nota mea) Coldea și cu Kovesi, pentru că Ghiță le va da clasă (celor doi menționați mai sus, bănuiesc), subliniind, apoi, că, deși el e singur și Coldea cu Kövesi au tot sistemul în spate, ei tot nu vor putea să-i facă nimic.

Acum, departe de mine de a face analiză pe text, dar câteva idei, totuși, se desprind:

Una dintre ele ar fi că, în omnisciența și omnipotența lui, Sebastian Ghiță ar conduce cumva, de fapt, România, fie și din umbră. Această idee este falsă, pentru că, dacă ar fi adevărată, Sebastian Ghiță nu s-ar ascunde într-o altă țară de frica justiției române. Aia care e și atâta câtă e, desigur. Istoria ne arată că oamenii care conduc țări nu își doresc să stea la infinit în umbră, la un moment dat ei mai ies și se mai arată, mai zic câteva chestii, ceea ce aici nu e cazul. Sau dacă o conduc din umbră și nu se arată absolut niciodată, atunci nu sunt de fapt conducători, ci orice altceva, poate intriganți, sau poate un fel de eminențe cenușii, sau cine știe ce. Oricum ar fi, Sebastian Ghiță nu conduce România în acest moment, nici din umbră și nici din altă parte, ceea ce, desigur, nu înseamnă că nu are influență în România, iar aici discuția e lungă, legat de cum exercită această influență. Dar sunt lucruri total diferite.

Pe de altă parte, ceea ce poate că cititorul vrea să mai spună, printre rânduri, iar aici sesizează corect nuanța, este că justiția română nici nu funcționează, de fapt, de asta nici nu poate să-l aducă pe Sebastian Ghiță în țară, sau că funcționează selectiv, după cum se vede în unele cazuri de fugari de talie ceva mai mică aduși în România. Aici raționamentul cititorului e pe undeva corect, pentru că el spune, de fapt, că dacă justiția nu funcționează, fiind, repet, incapabilă să-l aducă pe Sebastian Ghiță în țară, de fapt acesta este cel care își decide soarta în raport cu statul român, ceea ce, da, poate, cumva, prin extensie, să te ducă cu gândul la faptul că ar avea influență asupra structurilor de putere ale aceluiași stat. De acord. De aici și până la a conduce România din umbră, însă, e cale lungă.

Mai departe, cititorul reia o temă mai veche, de prin 2018, sau poate și mai înainte, în care personajele zilei erau Kövesi, respectiv Coldea. Ei bine, acum nu mai sunt. Kövesi nu mai face de ceva vreme lucruri prin țară, cât despre Coldea… orice influență va mai fi având astăzi, cu siguranță nu mai este aia din perioada menționată. Din acest punct de vedere, așadar, cititorul e prins în trecut, un trecut care, s-o spunem p-aia dreaptă, nu mai există. Sau, în cazul în care nu a observat, atât cititorul nostru cât și alți cititori, în România nu mai există acum nici tefeliști, lumea nu mai vorbește nici despre Dragnea și nici despre Codrin Ștefănescu, Șerban Nicolae sau Eugen Nicolicea, sau mai știu eu ce personaje din perioada respectivă, așadar peisajul politic și mediatic e cu totul altul astăzi din punctul ăsta de vedere.

A, dacă mișcarea Parchetului condus de Kövesi e sau nu oportună, asta e cu totul altă discuție, care nu constituie obiectul materialului de față. Nu e treaba mea să spun aici dacă ceea ce face Laura Codruța Kövesi e sau nu potrivit, dacă va avea sau nu succes, sau dacă Sebastian Ghiță va fi sau nu adus în țară, ori, dimpotrivă, după alegerile parlamentare de la anul va veni singur și se va înscăuna pe tronul lui Iohannis. Habar n-am. Nu știu dacă va fi sau nu așa.

Ce știu, însă, este că în anul 2024, România va face o mișcare spectaculoasă de întoarcere către sine, cu tot ce înseamnă asta. Cu cine sintem noi, cu ce ne definește, cu ce vrem să defilăm în continuare pe scena istoriei. Iar asta e foarte bine, pentru că după o sută și ceva de ani de când trăim experiența acestei națiuni, e momentul să se cristalizeze o identitate românească ceva mai clară.

Și, pe final, o mică dezamăgire, probabil, pentru unii cititori: stați liniștiți, nimeni nu va scoate România din niciuna dintre structurile euroatlantice în care se află! Ea nu va ieși din ele decât în cazul disoluției lor și nicicum altcumva.

Să ne mai scrieți! Vă mai răspundem!

Mai multe articole...

Cele mai citite articole