De azi: Vaccinurile nu mai sunt unicul remediu împotriva COVID-19. Va mai fi certificatul verde obligatoriu?

Din 20 octombrie intră în vigoare legislația europeană privitoare la noile terapii de tratament care vor fi disponibile în toate spitalele țărilor membre UE pentru tratament anti-COVID. Se pare că prin aceste noi reglementări legislative nici celebrul Green Pass nu va mai putea fi introdus obligatoriu.

Astfel, începând cu 20 octombrie 2021, vaccinurile nu vor mai fi unicul remediu împotriva COVID-19, deoarece au fost aprobate terapii de tratament eficiente în fazele inițiale ale bolii. Astfel, în toate statele membre vor fi disponibile cinci terapii aprobate printr-un decret al Consiliului European, ele urmând a fi distribuite treptat (https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/fr/ip_21_3299).

Vaccinurile au fost aprobate până acum, pe o „bază experimentală temporară”, dar cum decretul CE îi obligă pe medici să prescrie cele cinci tratamente noi, utilizarea vaccinului va fi foarte greu de făcut.

Între timp, celebrul Institut Pasteur din Franța continuă cercetările, care se dovedesc a fi promițătoare, în ceea ce privește eficacitatea Ivermectinei la eradicarea materialului genetic al SARS-CoV-2. Rezultatele studiilor făcute de cercetătorii de la Institutul Pasteur au fost inițial publicate în revista EMBO Molecular Medicine încă din iulie 2021.

www.lettre-docteur-rueff.fr/dr-rueff-biographie/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Cine este șeful de serviciu secret care s-a înrolat la AUR

Partidul lui George Simion a început să atragă ca un magnet o serie de rezerviști militari, iar de curând a făcut o achiziție de...

Cine este preotul mare mason, cu o avere uriașă, care conduce...

Prezența preoților, în special a celor cu funcții mari în Biserica Ortodoxă Română, în rândurile masoneriei este arhicunoscută, dar Patriarhia Română a negat că...