De ce Comisia Europeană solicită francezilor reintroduceri de urşi în Pirinei

Publicat: 31 ian. 2021, 08:30, de Roxana Roseti, în Internațional , ? cititori
De ce Comisia Europeană solicită francezilor reintroduceri de urşi în Pirinei

Comisia Europeană a solicitat statului francez să efectueze noi reintroduceri de urşi în Pirinei după ce trei exemplare au fost ucise de om în 2020.

Comisia a indicat deja autorităţilor franceze că înlocuirea celor trei urşi ucişi este cel puţin necesară, având în vedere starea nefavorabilă de conservare a ursului în Franţa, potrivit AFP. Este pentru prima dată după moartea celor trei urşi când CE a fost atât de directă în recomandările sale. Statele Uniunii Europene trebuie să respecte reglementările europene privind menţinerea biodiversităţii.

Într-o scrisoare adresată ONG-urilor care apără prezenţa urşilor în Pirinei şi din care AFP a obţinut o copie se notează „responsabilitatea Spaniei şi a Franţei să iniţieze proceduri pentru stabilirea responsabilităţilor autorilor acestor acte şi pentru a asigura aplicarea dispoziţiilor de protecţie a ursului brun din Directiva Habitate„.

Prezenţa ursului este criticată

Asociaţiile pro-urşi s-au mobilizat de luni de zile pentru a solicita iniţial înlocuirea plantigradelor ucise în 2020 – două în Spania, unul în Franţa. Ele ameninţă să depună o plângere la o instanţă administrativă, conform Agerpres. Planul de acţiune „Ursul brun 2018-2028”, care vizează restabilirea populaţiei de plantigrade din Pirinei prevede înlocuirea în cazul în care moartea exemplarelor este provocată de om.

De ambele părţi ale Pirineilor, prezenţa ursului este criticată, uneori combătută, în special de crescătorii de animale care deplâng numeroase pierderi în rândul oilor.

Pentru că ursul de Pirinei este ameninţat cu dispariţia, Franţa a iniţiat în anii 1990 un program de reintroducere a urşilor aduşi din Slovenia.