De ce dozele de vaccin anti-Covid au fost transportate în cutii de pizza? Explicațiile autorităților

Publicat: 06 ian. 2021, 17:40, de Mădălina Bălăceanu, în ACTUALITATE , ? cititori
De ce dozele de vaccin anti-Covid au fost transportate în cutii de pizza? Explicațiile autorităților

În legătură cu situația de la Spitalul Slobozia, unde dozele de vaccin ar fi ajuns în cutii de pizza, autoritățile au făcut următoarele precizări:

Vaccinul Pfizer-BioNtech este livrat de către producător în cutii cu dimensiunile 230/230/40 mm ce conțin 195 de flacoane a câte 5 doze fiecare.

Numărul de doze de vaccin solicitate de spitale și direcțiile de sănătate publică județene este, în majoritatea cazurilor, mai mic decât numărul dozelor aflate într-o cutie, motiv pentru care este necesară desfacerea cutiilor și împărțirea flacoanelor în alte cutii mai mici.

În acest sens, pentru demararea campaniei de vaccinare, a fost aleasă soluția achiziționării din comerț a unei cutii cu dimensiunile de 250/250/40 mm care să corespundă cât mai mult dimensiunilor cutiei originale Pfizer,  pentru a se putea încadra cât mai bine în recipientele calificate pentru transportul vaccinului la temperatura controlată de 2-8℃.

„ Menționăm faptul că distribuirea vaccinului a început în perioada sărbătorilor de iarnă, timp în care furnizorii de ambalaje  nu au avut activitate.

Toate vaccinurile distribuite de Centrul național de stocare sunt transportate în condițiile recomandate de către producător, respectându-se cu strictețe lanțul de frig impus, atât stocare la -70℃, manipulare în camera de frig de 2-8℃ cât și transportul în recipientele speciale, iar înscrisul de pe  cutia folosită nu influențează în vreun fel siguranța vaccinului”, anunță Comitetul naţional pentru coordonarea vaccinării anti-COVID.