Performanță: Bruce Willis a devenit „greu de ucis”

Bruce Willis e un actor de calibru greu și, în orice rol evoluează, mai bun sau mai puțin bun, rămâne pe val. Dacă e să ne referim la „mai puțin bun”, iată că lui Bruce Willis i s-a mai întâmplat ceva demn de faptul că e „greu de ucis” ca actor, orice s-ar întâmpla!

Nu mai puțin de opt filme cu Bruce Willis vor concura în 2022 la Razzie Awards (Zmeura de Aur), trofeele anti-Oscar care parodiază celebrele distincţii hollywoodiene prin recompensarea celor mai proaste filme şi a celor mai slabe interpretări actoriceşti din ultimul an, potrivit AFP.

Organizatorii galei în cadrul căreia sunt atribuite aceste premii satirice s-au simţit astfel obligaţi să creeze pentru actorul american o categorie care îi este dedicată, intitulată „Cele mai proaste interpretări ale lui Bruce Willis într-un film din 2021„. În cele opt lungmetraje, produse în general cu bugete mici şi difuzate doar pe platforme de streaming, Bruce Willis, protagonistul francizei „Die Hard”, interpretează roluri de şerif blazat, fost poliţist, general în retragere şi fost agent CIA.

Nu a primit mai mult de 20% de recenzii pozitive

Niciunul dintre aceste filme, în care Bruce Willis apare adeseori doar în câteva scene, dar la promovarea cărora starul hollywoodian a participat intens, nu a primit mai mult de 20% de recenzii pozitive pe site-ul Rotten Tomatoes, un agregator care cumulează scorurile atribuite de diverse site-uri cinematografice filmelor lansate în America de Nord. O performanţă foarte rară a fost stabilită de trei dintre aceste filme („American Siege”, „Apex” şi „Out of Death”), care afişează un scor de 0% primit din partea criticilor de film.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Portul Constanţa se pregătește pentru noua recoltă: Toate drumurile intens circulate...

Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM) Constanţa anunță că, în următoarele două luni, adică până la începerea campaniei de recoltare, toate drumurile intens circulate...

Prefectul de Prahova îi face concurență lui Iulian Dumitrescu la preşedinţia...

Virgiliu Nanu, preşedintele PSD Prahova și prefectul județului, îi face concurență lui Iulian Dumitrescu, acuzat de corupţie şi aflat sub control judiciar, la preşedinţia...