De ce ne certăm de sărbători cu familia și ce poți face ca să detensionezi situaţia

Sărbătorile de iarnă vin cu mese lungi, case pline și așteptări mari. În realitate, exact acest amestec de oboseală, alcool, spațiu limitat și „trebuie să fie perfect” poate aprinde rapid conflicte în familie. Psihologul relațional Susan Quilliam, fondatoarea podcastului The Torn Project, explică de ce apar certurile „după a doua mahmureală” și ce poate face, concret, oricine din jurul mesei ca să oprească tensiunile înainte să se transforme într-o ceartă în toată regula, notează The Telegraph, citat de Mediafax.

Când „Crăciun fericit” devine test de rezistență

Imaginea clasică e cunoscută: cadourile au fost desfăcute, filmul tradițional rulează în fundal, iar lumea ar trebui să fie relaxată. Doar că, într-un moment aparent banal, cine scoate câinele pe ploaie, cine spală tava, cine a lăsat iar pantofii în mijlocul holului, se declanșează iritarea acumulată.

„Crăciunurile petrecute în familie pot fi uneori înconjurate de dezamăgire”, spune Susan Quilliam.

Presiunea vine din ideea că „ar trebui să îi iubesc pe acești oameni”, chiar dacă, în mod obișnuit, nu stăm împreună perioade atât de lungi. La asta se adaugă mitul că familia e locul în care „poți fi tu însuți”, o libertate care poate funcționa și ca „sabie cu două tăișuri”, pentru că sinceritatea bruscă, ironiile vechi sau glumele repetate nu garantează apropiere, ci uneori declanșează exact contrariul.

„Eul de Crăciun”: rolurile se întorc, chiar dacă am crescut

Un concept-cheie folosit de Quilliam este „eul de Crăciun”: versiunea noastră care apare automat când intrăm în „decorul” familiei. Pentru unii, acest „eu” înseamnă să devină din nou copii. Pentru alții, înseamnă revenirea la tipare vechi: sora mai mare devine autoritară, fratele mai mic se retrage, cineva se simte din nou criticat, altcineva simte nevoia să „pună ordine”.

În multe familii, rolurile nu se negociază, ci se reactivează. Într-o casă supraîncălzită, cu mese succesive și puține momente de retragere, acest mecanism devine un multiplicator de tensiune: nu mai discută doar adultul de azi cu rudele sale, ci și copilul de atunci cu „tribunalul” de atunci.

De ce certurile explodează

Quilliam spune că toate certurile sunt amplificate de stres și alcool, iar de Crăciun există „din plin ambele”. Pe lângă ele, apare și disconfortul fizic: frig și posomorât afară, prea cald în casă, lipsa spațiului personal, oboseala de la drum sau de la gătit, plus diferențe de ritm între generații.

Psihologul folosește o comparație sumbră pentru a descrie ce se întâmplă în grupuri ținute prea mult timp în aceeași tensiune: „Cercetătorii au observat că șobolanii ținuți într-o cușcă încep, la un moment dat, să se mănânce între ei… După cinci zile, nu mai rămân mulți.” Mesajul nu e despre dramatizare, ci despre realism: dacă nu există pauze, limite și mecanisme de detensionare, conflictul devine aproape inevitabil.

Subiectele care aprind fitilul

Quilliam confirmă de ce există clișeul că nu ar trebui discutate politică sau religie la masă:

„Chiar și în cele mai bune condiții, aceste conversații devin polarizate și aprinse. Iar de Crăciun, totul este amplificat.”

Când oamenii sunt obosiți, ușor iritabili și „cu garda jos”, o replică aparent minoră devine provocare, iar o glumă devine insultă.

Cheia, spune psihologul, este observația timpurie: să vezi momentul în care tonul se schimbă, nu doar momentul în care cineva ridică vocea.

„Tratează situația cu lejeritate. Puteți conveni dinainte asupra unui «cuvânt-cod», precum «Următorul!», pe care cineva să îl spună atunci când lucrurile par să se încingă.”

Un astfel de cuvânt-cod funcționează ca un semnal acceptat de grup: nu jignește pe nimeni, nu intră în argument, doar schimbă direcția.

Cum gestionezi persoana care monopolizează discuția

În multe întâlniri de familie apare și „monopolistul”: cineva care se laudă cu un contract de milioane, cu o vacanță exotică sau, pur și simplu, nu lasă pe nimeni să termine o propoziție. Quilliam spune că problema e reacția celorlalți: „ceilalți tind să renunțe prea repede”.

Soluția propusă este preluarea controlului conversației printr-un „model” de intervenție: după patru-cinci fraze ale persoanei, cineva întrerupe politicos cu o idee proprie și schimbă subiectul către alt membru al familiei.

Regulile casei: limite clare, spuse la timp

O altă sursă majoră de tensiune e logistica: încălțămintea, ordinea în bucătărie, reciclarea, cine și când folosește baia, cine duce gunoiul. Quilliam spune că „multe supărări de Crăciun pot fi rezolvate prin negociere și compromis”, mai ales când mai multe persoane împart spații restrânse.

Recomandarea este stabilirea unor reguli și limite „din timp sau imediat ce oamenii ajung”.

Când la masa de sărbători apar persoane noi, cuscri, parteneri, rude „din altă familie”, mulți intră în modul defensiv: se închid, își „marchează teritoriul” sau compară tradițiile. Quilliam recomandă exact opusul: implicare activă și întrebări deschise.

În loc de „Așa facem noi Crăciunul”, varianta utilă este „Cum faceți voi Crăciunul?”. Psihologul explică de ce funcționează:

„Puțini oameni stânjeniți pot rezista tentației de a vorbi despre ei înșiși.”

Întrebările despre planuri de Anul Nou sau obiceiuri familiale creează punți și scad riscul ca diferențele să se transforme în judecăți.

Mai există un tipar frecvent: „expertul” care crede că știe să facă totul mai bine, de la cartofii crocanți până la cum trebuie încărcată mașina de spălat vase. Quilliam recomandă dezamorsarea prin bunătate:

„Ai fost atât de ajutor, dar te rog să te așezi și să bei ceva.” Dacă situația nu se liniștește, există și opțiunea „intră în rezistență”,  adică nu mai lupți pentru controlul fiecărui detaliu.