De ce protestează polițiștii la Ministerul Muncii

Publicat: 17 nov. 2022, 15:30, de Victor Scarlat, în SOCIAL , ? cititori
De ce protestează polițiștii la Ministerul Muncii

Miting de protest la Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale al Sindicatului Poliţiştilor Europeni (EUROPOL) şi Sindicatului Naţional al Poliţiştilor de Penitenciare (SNPP), care cer printre altele acordarea integrală a diferenţelor salariale restante.

Polițiștii atrag atenția că dacă pentru ei nu se găsesc bani, în cazul demnitarilor şi primarilor s-au identificat resurse pentru majorarea salariilor.

Solicitările poliţiştilor şi ale poliţiştilor de penitenciare vizează mai actualizarea normelor legale de hrană şi echipare cuvenite; actualizarea cuantumurilor drepturilor plafonate începând cu anul 2010; actualizarea salariului de grad plafonat la valoarea de acum 13 ani; indexarea pensiilor militare şi a salariilor, corelat cu inflaţia reală, dar și completarea legii bugetului de stat cu sumele necesare, potrivit Gandul.

Protestul poliţiştilor  se desfășoară în fața Ministerului Muncii. Traficul în zonă a fost blocat deoarece sindicaliștii din Poliție au traversat strada continuu.

”Cu toate că la 1 ianuarie 2022 perioada de implementare etapizată a legii-cadru ar fi trebuit să ajungă la final asigurând eliminarea inechităţilor salariale, aproape de finalul anului 2022, Guvernul României menţine suspendarea legii şi decide neplata diferenţelor salariale restante.  În ’compensaţie’ guvernanţii s-au preocupat pentru acordarea de majorări salariale demnitarilor şi primarilor, dar pentru poliţişti şi poliţişti de penitenciare au întrerupt aplicarea legii-cadru la jumătatea perioadei de implementare şi au menţinut plafonate normele de hrană precum şi alte drepturi deşi legislaţia obliga la actualizarea cuantumurilor acestora pe baza evoluţiei preţurilor, adăugând ameninţarea eliminării pensiilor militare”, se arată într-un comunicat dat publicităţii de cele două sindicate.