De ce se află ochii medicilor pe panouri publicitare din Sofia

Picturile „Ochii medicilor” semnate de Teodor Uşev, animator, designer grafic, ilustrator şi artist din Bulgaria, pot fi văzute pe panouri publicitare în Sofia. „Am pictat aceşti ochi pe când mă aflam la Secţia de pneumologie a Academiei de Medicină Militară”, spune el.

Și pentru că medicii l-au îngrijit foarte bine cât timp a avut Covid-19 şi au fost foarte atenţi, dar, din păcate, nu le-a putut vedea chipul, din cauza protocoalelor şi a costumelor de protecţie pe care le poartă, artistul a decis că ar trebui măcar să le picteze ochii, după cum a mărturisit el într-un interviu acordat postului naţional de radio BNR.

Nu puteam rata prilejul şi am dorit să îmi pot aminti numele medicilor. Acest lucru a fost foarte important pentru mine, pentru a putea să le mulţumesc şi aşa s-a întâmplat. Am făcut acest desen pe care apoi l-am dăruit profesorului dr.Venţislav Mutafciiski, în semn de recunoştinţă. Primăria Sofia m-a contactat apoi cu ideea de a folosi desenele mele pentru campania lor, pentru recunoaşterea meritelor medicilor care s-au aflat în prima linie în aceşti ani”, a mai explicat Teodor Uşev, potrivit Rador.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Petrecere PORNO de 8 Martie în cel mai luxos club din...

Mai multe doamne și domnișoare din lumea politică și din lumea de business a Bucureștiului au petrecut într-un club luxos alături de un bărbat...

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...