De ce trăiesc românii cel mai puțin din Uniunea Europeană: patru cauze care anunță o tragedie națională

Speranța de viață în România rămâne, și în 2025, în subsolul clasamentului european. Deși pandemia a trecut, diagnosticul rece al Comisiei Europene spune același lucru pe care îl trăim cu toții în spitale, la medic, în familii: românii mor prea devreme, prea des și din motive evitabile.

E un tablou deprimant în care responsabilitatea personală se amestecă, inevitabil, cu eșecul unui stat care nu și-a făcut temele.

Raportul european e clar, meticulos și – ceea ce doare cel mai tare – nu inventează nicio noutate. Doar pune lupa pe ceea ce știam, dar nu aveam curajul să admitem: sănătatea românilor e roasă pe dinăuntru, sistemic, și nimic nu se schimbă cu adevărat.

1. Românii mănâncă prost, fumează mult, beau prea mult și se mișcă prea puțin

Aproape 30% dintre toate decesele din România au legătură directă cu patru factori de risc care, în teorie, pot fi controlați: alimentație, fumat, alcool și sedentarism. Aceste obiceiuri ne construiesc, încet și sigur, o moarte preventabilă. La ele se adaugă alte 6% dintre decese cauzate de poluarea aerului, care afectează orașele mari dar și zonele rurale în care se arde orice pentru a face căldură.

Pe scurt: trăim într-un mediu toxic la propriu și la figurat, iar organismul românului de rând cedează sub o combinație letală de obiceiuri dăunătoare și expunere constantă la riscuri.

Eforturile de prevenție? Infime. Doar 1% din cheltuielile de sănătate merg către prevenție – cel mai mic procent din UE. În timp ce alte țări investesc serios în educație sanitară, screening și programe de sănătate publică, România continuă să arunce bani în tratarea simptomelor, nu în stoparea cauzelor.

2. Sănătatea costă scump în România – dar randamentul e catastrofal

Cheltuielile pentru sănătate, pe cap de locuitor, sunt cele mai mici din Uniunea Europeană. Și ceea ce este și mai crud: românii scot din buzunar 23% din costurile medicale totale, adică mult peste media UE de 16%.

Asta înseamnă două lucruri:

• mulți români renunță la investigații și tratamente, pentru că nu și le pot permite;
• cei care se tratează plătesc mult pentru puțin.

Nu e de mirare că România are printre cele mai mari rate de nevoi medicale și stomatologice nesatisfăcute din UE. Dacă ești sărac, dacă stai la țară, dacă nu ai conexiuni sau bani, sistemul medical te lasă în urmă.

3. Sistemul medical românesc e construit pe spital, nu pe prevenție

Raportul subliniază un adevăr care ne urmărește de zeci de ani: România tratează, nu previne. Spitalele sunt suprasolicitate, iar internările care ar putea fi evitate printr-o rețea bine organizată de medicină de familie ating cote scandalos de mari.

Medicina de familie e în colaps: medicii sunt puțini, iar în multe regiuni sărace densitatea lor e la nivel de catastrofă.

Ecosistemul sănătății românești e complet dezechilibrat. În loc să investim în prevenție – ceea ce ar costa mai puțin și ar salva mai multe vieți – pompăm resurse într-un sistem de urgență perpetuă, în care totul se peticește, nimic nu se construiește.

Chiar și inițiativele bune, precum programul „Riskogramme” lansat în 2024, prind greu la public și la infrastructură. E ca și cum i-ai da unui bolnav grav o rețetă bună, dar fără să-i oferi și medicamentele.

4. România vaccinează puțin și prost – iar rezultatele sunt dramatice

România este, în 2025, epicentrul epidemiilor evitabile din Europa. 67% dintre cazurile de rujeolă din UE, într-un singur an, provin din România. Iar rata vaccinării ROR este cea mai mică din Uniune.

La fel stăm și la vaccinarea antigripală și la vaccinarea HPV: procente rușinoase, care arată reticență, dezinformare, dar și bariere administrative.

Asta nu mai e doar o problemă de sănătate publică – e o problemă de cultură sanitară. România a ajuns într-un punct în care boala infecțioasă, demult eradicată din alte țări europene, revine și lovește mai tare decât oricând.

O altă bombă cu ceas: rezistența antimicrobiană

România e pe primul loc în UE la rezistența bacteriană. Antibioticele sunt încă folosite abuziv, iar farmaciile care vând „fără rețetă” sunt parte din problemă. Noile reguli de monitorizare sunt binevenite, dar insuficiente.

Rezistența antimicrobiană e un pericol global, însă în România devine o tragedie anunțată: infecții care nu mai răspund la tratament, spitale depășite, costuri uriașe – și multe decese care, din nou, ar putea fi evitate.

Medicina românească: prea puțini medici, prea multe plecări

Deficitul de medici și asistente rămâne o realitate dură. Medicii de familie sunt pe cale de dispariție în multe județe, iar tinerii medici nu rămân în sistemul public, acolo unde salariile sunt mici, echipamentele vechi și birocrația sufocantă.

Se vorbește mult despre telemedicină și digitalizare, dar realitatea e că România nu are încă infrastructura care să susțină aceste soluții moderne.

Cauzele invizibile ale unei țări obosite

Dincolo de alimentație, fumat, alcool și lipsa de mișcare, România trăiește de decenii într-un cocktail toxic de stres social, nesiguranță economică și sentimentul general că lucrurile nu se îndreaptă în direcția corectă.

Oamenii nu mor doar de infarct și cancer, ci și de oboseală cronică, de frustrare acumulată, de corupție instituționalizată care îi face să simtă că efortul personal nu schimbă nimic. Nesiguranța zilei de mâine – salarii mici, prețuri mari, locuri de muncă instabile, birocrație sufocantă – sapă încet, dar sigur, în sănătatea mentală și fizică.

Iar când populația simte că nu are control asupra propriei vieți, apare ceea ce psihologii numesc îmbătrânire accelerată: corpul plătește pentru stresul permanent, iar speranța de viață scade chiar dacă medicina avansează. Toate acestea nu apar în grafice, dar se văd în fețele oamenilor și în statisticile care ne pun codași în Europa.

Speranța de viață: un indicator care spune tot

Deși speranța de viață a crescut ușor după pandemie, ajungând la 76,6 ani, rămâne cu peste 5 ani sub media UE. Bolile cardiovasculare și cancerul continuă să fie marile motoare ale mortalității.

Asta nu e o întâmplare. E rezultatul acumulat al:

• obiceiurilor nocive,
• accesului precar la prevenție,
• costurilor prea mari pentru pacienți,
• deficitului de medici de familie,
• lipsurilor sistemice care nu se mai termină.

România nu doar că investește cel mai puțin în sănătate, dar investește cel mai prost. E ca și cum ai pune apă într-un vas găurit și te-ai mira că nivelul nu crește.

O concluzie incomodă, dar necesară

Raportul Comisiei Europene nu e un rechizitoriu. E o oglindă. Una crudă, lipsită de menajamente, dar absolut necesară.

Românii mor mai devreme nu pentru că ar fi „genetic mai fragili”, ci pentru că trăiesc într-un sistem care îi expune și nu îi protejează.

Dacă vrem să schimbăm speranța de viață, nu trebuie să căutăm miracole medicale. Trebuie să facem exact ce fac toate țările civilizate:

• investiție masivă în prevenție;
• educație sanitară reală;
• reformă în medicina de familie;
• acces simplu și rapid la vaccinare;
• finanțare corectă, nu după ureche.

Până atunci, cifrele nu vor minti niciodată: românii vor continua să moară mai tineri decât aproape orice alt popor european.

Într-o țară în care sănătatea e mai mult discurs decât politică, raportul de la Bruxelles este, de fapt, o întrebare:

Cât ne mai permitem să ignorăm evidența?