De ce trebuie să moară oameni cu zile în spitale din cauza procurorilor și a judecătorilor

Publicat: 02 nov. 2022, 07:00, de Ion Teleanu, în News , ? cititori
De ce trebuie să moară oameni cu zile în spitale din cauza procurorilor și a judecătorilor

Reținerea pentru 30 de zile a prof. univ. dr. Marinică Gașpar, șeful secție chirurgie cardiovasculară de la Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara a generat în țară și străinătate un val fără precedent de uimire, furie, revoltă și indignare. Colegi, prieteni, oameni simpli, medici renumiți, pensionari și savanți sunt șocați de ceea ce i se întâmplă medicului Marian Gașpar.

”Inculpatul ar fi pretins, indirect şi primit, de la șase pacienți sau de la aparținători ai acestora, sume de bani

În data de 26.09.2022, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul M.G. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată (6 acte materiale), prevăzută de art.289 alin.1 C.pen. raportat la art.6 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.35 alin.1 C. pen. În fapt, s-a reţinut că în perioada 19.09. – 26.09.2022, în calitate de medic – şef Secţie Cardiologie, în cadrul unei unități spitalicești din municipiul Timișoara, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracționale, inculpatul ar fi pretins, indirect şi primit, de la șase pacienți sau de la aparținători ai acestora, sume de bani, în lei sau în valută, cuprinse între 100 euro și 2.000 euro, în legătură cu activitatea desfăşurarea conform atribuţiilor de serviciu”, s-a menționat comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș care instrumentează cazul.

Practic, pentru că medicul Marian Gașpar ”ar fi pretins, indirect şi primit, de la șase pacienți sau de la aparținători ai acestora, sume de bani, în lei sau în valută, cuprinse între 100 euro și 2.000 euro, în legătură cu activitatea desfăşurarea conform atribuţiilor de serviciu”, adică nu se știe dacă a luat sau acei bani, a fost totuși reținut 30 de zile și, ulterior, i s-a prelungit arestul cu încă 30 de zile.

Nu arest la domiciliu, nu control judiciar. Direct, reținut pentru 30 de zile. Incredibil, dar adevărat!

”Chiar nu se putea ajunge la anchetarea D-lui Prof Gașpar în libertate?”

La scurt timp după reținerea chirurgului Marian Gașpar, mii de oamenii și-au arătat susținere și compasiunea pentru el și, totodată, i-au mulțumit că trăiesc astăzi numai datorită lui.

”Oare pe ce criterii de judecată și de justiție s-a optat în această alegere a pedepsei cu arestarea fulger? Chiar nu se putea ajunge la acea lumină a dreptății cu anchetarea D-lui Prof Gașpar în libertate?! Chiar avea de-a face justiția din România cu un om atât de periculos și de amenințător pentru grupul social încât trebuia neapărat să îl trimitem direct în arest preventiv?”, se întreabă cu revoltă într-o scrisoare deschisă de susținere doctorul în științe medicale Gheorghe Cerin, medic primar cardiolog, responsabilul Unității de Cardiologie și Medicină Internă de la Clinica San Gaudenzio Novara, Italia (vezi documentul în facsimil).

”Este îngrijorător cum un sistem juridic poate șterge cu buretele într-o singură clipă tot binele pe care D-l Prof Marian Gașpar l-a făcut pentru atâția bolnavi”

Însă, medicul Gheorghe Cerin este siderat de ceea ce i se întâmplă chirurgului Marian Gașpar: ”Ce soi de judecată și de maturitate în gândire au avut cei care au ales aceasta variantă, sau care a fost motivul pentru care a fost trimis direct în arest pentru 30 de zile. …Este trist, dar mai ales îngrijorător, cum un sistem juridic poate șterge cu buretele într-o singură clipă tot binele pe care D-l Prof Marian Gașpar l-a făcut pentru atâția bolnavi, ca și pentru sistemul medical din România….Eu pot să vă asigur că dânsul a făcut cu adevărat mult bine sistemului medical românesc și mai ales bolnavilor săi! Este așa ceva atât de periculos încât dânsul trebuia arestat și lipsit de libertate neapărat în timp real?”

”De ce oare era nevoie să fie judecat în stare de arest cu execuție în timp real?!”

Totodată, medicul Gheorghe Cerin nu găsește o justificare cât de cât logică față de reținerea chirurgului Marian Gașpar. ”De ce oare – dacă dânsul nu a făcut-o o viață întreagă, ar fi trebuit să o facă tocmai acum, la finalul unei cariere profesionale atât de strălucite? Și chiar dacă – să zicem că ar fi fost așa, de ce oare era nevoie să fie judecat în stare de arest cu execuție în timp real?! Aproape că – știind bine cum este făcut dânsul, nu îmi pot controla tentația și gândul ascuns că cineva din culise ar fi dorit așa ceva…”.

”Mii de vieți salvate! Mii de gânduri bune nu pot rămâne fără răspuns!”

Printre primii care au reacționat public față de reținerea abuzivă a chirurgului Marian Gașpar au fost cei din colectivul Secției de Chirurgie Cardiovasculară. ”Mereu am considerat ca suntem norocoși că facem partea din această echipă. Chirurgia cardiacă se face cu rigoare, responsabilitate și respect! Și ne-am dorit să nu dezamăgim! Niciodată!…Mii de vieți salvate! Mii de gânduri bune nu pot rămâne fără răspuns! Ne rugăm bunului Dumnezeu să se încheie acest episod urât și nemeritat, să mai ”repare” și alte inimi bolnave!”, au precizat cei din colectivul secției de Chirurgie de la Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara.   

”Mii de familii au putut să se bucure că îi mai au pe cei dragi aproape”

Echipa Blocului Operator de la Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara a avut și ea o reacție imediată de susținere a chirurgului Marian Gașpar.

”Cu abnegație și dăruire, dl. prof. dr. Marian Gașpar, de-a lungul întregii cariere, a ajutat mii de aplauze să răsune. Au fost ani, și zile, și nopți de muncă istovitoare în sala de operație, și mii de familii au putut să se bucure că îi mai au pe cei dragi aproape! Cu toții l-am cunoscut pe domn profesor în sala de operație, unde gesturile sale, delicate și pline de acuratețe, au reușit de atâtea ori să redea ani de viață pacienților. Sunt 30 de ani, o inimă pe zi! Mii de vieți salvate! Mii de gânduri bune nu pot rămâne fără răspuns!”.

”Considerăm că interesele pacienților sunt primordiale în orice circumstanțe

În apărarea chirurgului Marian Gașpar s-au manifestat și trei medici români stabiliți în SUA. ”Ținând cont că Dr. Gaspar nu a fost găsit vinovat, considerăm că nu este un pericol social și viețile multor pacienți fiind în mâinile lui, solicităm organelor competente să-l cerceteze în libertate. Ca și absolvenți ai școlilor de medicină, considerăm că interesele pacienților sunt primordiale în orice circumstanțe”, au precizat într-o scrisoare deschisă de susținere medicii Adrian Popp- specialist boli infecțioase, Huntinton-New York, Bogdan Grigorescu- ginecolog, Mineola-New York și Ovidiu Mihu- ginecolog, Mineola-New York.

Întrebarea cheie încă fără răspuns

Miile de mesaje de susținere pentru chirurgul Marian Gașpar și, totodată, de revoltă față de hotărârea procurorilor și a judecătorilor de arestare lasă loc la o mulțime de speculații și multe, multe semne de întrebare.

În primul rând, cine va răspunde de sănătatea și destinele pacienților care trebuiau să fie operați de chirurgul Marian Gașpar, dar operația n-a mai avut loc pentru că acesta este arestat? Și, trist este că unii chiar au murit.

Însă, se pune o singură întrebare, la care încă nu s-a dat un răspuns: Este atât de periculos doctorul Marian Gașpar, adică este un pericol public, el care a salvat mii de oameni, încât să nu poată fi cercetat în libertate?

Scrisoare Gheorghe Cerin