11:55, 24.09.2025 • ACTUALITATE
De ce vrea Paul Stănescu să-l schimbe pe liderul PSD Călărași
Paul Stănescu - PSD
Secretarul general al PSD, baronul de Olt Paul Stănescu vrea să schimbe șeful unei organizații județene din sudul României pentru un motiv incredibil.
Hodorog-tronc, de câteva luni, baronul de Olt Paul Stănescu vrea să-l schimbe, cu orice preț, din funcția de președinte al PSD Călărași pe Vasile Iliuță, actualul șef al Consiliului Județean Călărași.
În locul acestuia, Stănescu vrea să-l impună pe deputatul PSD Constantin Bîrcă. Motivul schimbării este unul simplu, dar cu implicații incredibile.
Paul Stănescu este extrem de apropiat de o doamnă din Călărași și, ca atare, el consideră că deputatul Constantin Bîrcă poate impulsiona foarte mult activitatea și imaginea organizației județene a PSD. Că deh, ochii văd, inima cere și sufletul lui Paul Stănescu… tânjește!