De la 16 octombrie, Rovinietă și pentru mașinile istorice

Publicat: 04 oct. 2023, 12:00, de Daria Diaconeasa, în ACTUALITATE , ? cititori
De la 16 octombrie, Rovinietă și pentru mașinile istorice

CNAIR a transmis că, de la data de 16 octombrie, șoferii de mașini istorice vor avea obligația de a achita tariful de utilizare și trecere pe rețeaua de drumuri publice naționale din România.

Începând cu data de 16.10.2023, zi până la care CNAIR va finaliza procesul de prelucrare a datelor privind vehiculele istorice care au fost înscrise în baza de date a Sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare şi control al rovinietei cu vehicule exceptate, în vederea eliminării din aceasta, utilizatorii vehiculelor istorice au obligaţia de a achita tariful de utilizare şi tariful de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România”, precizează sursa citată.

Reprezentanţii Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) menționează că decizia este în conformitate cu prevederile Legii nr. 226/2023 privind aplicarea unor tarife rutiere pe reţeaua de drumuri naţionale din România.

Conform unei ordonanţe din anul 2011, vehiculele istorice sunt cele pentru care perioada de fabricație este în urmă cu cel puţin 30 de ani.

Taxa de utilizare și trecere a rețelei de drumuri publice naționale din România, stabilită prin OUG nr. 15/2002, se numește Rovinietă și este definită ca fiind suma a cărei plată dă dreptul autovehiculului de a folosi rețeaua de drumuri naționale a României, pentru o anumită perioadă de timp. Textul legal inițial menționa că șoferii de vehicule istorice sau utilizate exclusiv pentru transportul public local de persoane, prin servicii regulate, pe o direcție administrativ-teritorială a unei localități nu sunt obligați să plătească această taxă.