De la avocatul Gabriel Biriș aflăm la Dialogurile Puterii ce înseamnă predictibilitatea fiscalității

Publicat: 06 feb. 2024, 15:00, de Andrei Ceausescu, în ECONOMIE , ? cititori
De la avocatul Gabriel Biriș aflăm la Dialogurile Puterii ce înseamnă predictibilitatea fiscalității

Avocatul Gabriel Biriș a fost invitat la Dialogurile Puterii unde a vorbit de spre fiscalitate, despre predictibilitate, despre măsurile electorale sau clientelare.

De ce este important ca legislația fiscală să aibă un anumit grad de certitudine pe termen lung, în așa fel încât companiile mici, mari, dar și noi, cetățenii, să ne putem face niște planuri de viitor fără să avem teama că planurile noastre pot fi stricate de schimbări ale legislației. Un exemplu: ”Apartament de 100 000 de euro, înseamnă câteva mii de euro în plus pe care trebuie să-i scoatem din buzunar și pe care poate, dacă am fi știut că avem de plătit 9%, nu semnam antecontractul. De aceea este foarte important ca legislația să aibă un anumit grad de stabilitate și, de asemenea, să fie predictibilă. Adică, să am garanția că dacă am început ceva în anumite condiții, îl și termin în acele condiții.”

Mai multe puteți afla din interviul care va apărea la ora 18:00 pe toate platformele Puterea.