De la creșterea copiilor la creșterea adulților: Sindromul cuibului gol și provocările părintești cu Mirela Horumbă

Orice părinte spune că ”Fericirea copilului meu este cea mai importantă, să-i fie lui bine!”. Părinții își doresc să le fie copiilor lor bine, mai bine decât le-a fost lor. De aceea încearcă  să le ofere copiilor tot ceea ce ei nu au avut. Și pentru asta fac eforturi și, uneori, și greșeli. Dar așa își justifică ei iubirea față de copii.

Ce e bine pentru copilul tău?

”Dacă ar fi să spun într-o singură propoziție ce îi oferim copilului, îi oferim starea noastră de bine. În primul rând, ce putem să îi dăm este sentimentul de siguranță. Pentru un copil este fundamental. A se simți în siguranță înseamnă a se simți iubit.  Mulți dintre noi, părinții, nu am trait așa într-o formulă în care să ne simțim iubiți, apreciați, valorizați. De multe ori facem un transfer inconștient, dându-le copiilor noștri misiunea ca prin ceea ce fac ei să ne facă pe noi să fim bine, să ne simțim mândri.

Sunt mândru de tine, îi spun copilului.  Eu nu trebuie să fiu mândru de tine, copilul meu. Eu am nevoie să fiu mândră de mine, ne spune psihologul Mirela Horumbă. Fericirea pentru noi, continua Mirela Horumbă, la momentul acela înseamnă ceva anume legat de trecut și de experiențele pe care le am avut și de proiecțiile pe care le facem pentru viitor. Și atunci noi ce-i oferim, ce-i dăm sau ce-i cerem copilului?”, a declarat Mirela Horumbă la podcastul Dialogurile Puterii.

La 18 ani ai copilului, părinții își dau și ei bacalaureatul

”Este practic un model sănătos de viață. Tot programul ăsta de creștere a unui copil care durează cam 18 sau 20 de ani, după care se încheie pentru că la 20 de ani copilul se transformă într-un adult. Noi nu mai avem un copil. Noi avem un fiu sau o fiică și de multe ori spun așa că la 18 ani și părinții au bacul lor de dat. Uneori poți să treci, alteori e un pic mai complicat. Deci, practic tot ce le oferim copiilor este un proces despre cum să  învățe să ia decizii.

Învață copilul până la 18 ani ce facem după aceea? Urmează perioada de facultate sau perioada de căutare să și găsească drumul? Ce facem noi ca părinți în momentul acela? Mai suntem părinții acelor copii sau trebuie să le dăm drumul un pic?”, a mai spus Mirela Horumbă.

În psihologie se numește sindromul cuibului gol, afirmă Mirela Horumbă. Mulți părinți, și asta mi o asum, au ca proiect de viață personal creșterea copiilor. Creșterea copiilor nu este proiectul nostru de viață, pentru că noi nu creștem copii, noi creștem adulți.

Deci gândește că, de exemplu, peste treizeci de ani, să zicem, un copil care are cinci ani, acum, va avea 35. Acum îți permiți să țipi la el, că tu așa știi că se fac lucrurile Sau uneori nu mai poți ești și tu oboist, copleșit de ritmul care a devenit mai alert, nebunesc. Totul se rezumă la școală, meditații, examene. Ori de aici și până la a reușit să creezi o relație sănătoasă părinte-copil nu prea ai cum, Practic tu, părinte,  ai devenit un fel de profesorul de acasă sau educatorul de acasă. Se amestecă rolurile și din cauza asta a devenit din ce în ce mai greu să fii un părinte adecvat pentru copilul tău.”

Mai multe articole...

Cele mai citite articole