”De la Domnul înviat să cerem pace în Ucraina, în Europa, în lume!”, a transmis ÎPS Aurel Percă

Publicat: 07 apr. 2023, 12:30, de Magda Marincovici, în SOCIAL , ? cititori
”De la Domnul înviat să cerem pace în Ucraina, în Europa, în lume!”, a transmis ÎPS Aurel Percă

În Scrisoarea pastorală de Paști, Arhiepiscopul-mitropolit romano-catolic Aurel Percă ne îndeamnă să-i cerem Domnului înviat ”pace în Ucraina, în Europa, în lume”.

”Cu cea mai mare umilinţă, îngenunchind în faţa Domnului nostru Înviat, îi cerem ca pacea să locuiască din nou în inimile noastre umane, în familiile noastre, în naţiunea noastră şi în naţiunile lumii. Implorăm ca salutul său pascal, cu care i-a întâmpinat pe ucenicii săi: ”Pace vouă!”, să schimbe destinele atâtor oameni care de multe zile aşteaptă pacea adevărată! De la Domnul înviat să cerem pace în Ucraina, în Europa, în lume!”, a transmis monseniorul Aurel Percă, în Scrisoarea pastorală.

ÎPS Aurel Percă deplânge faptul că mesajul bucuriei învierii Domnului este greu de pronunțat, că nu este ușor să cântăm ”Cristos a înviat” , când ”în barăcile şi buncărele în care sute de mii de oameni nevinovaţi şi intimidaţi trăiesc de săptămâni întregi în foame şi frig, într-o frică inimaginabilă”.

De asemenea, monseniorul Percă ne îndeamnă să ne amintim de bătrînii  care trăiesc singuri, de cei care sunt abandonați în ospicii sau spitale, de victimele războiului din Ucraina.

„Fie ca Dumnezeu să vă binecuvânteze cu credinţă, seninătate şi bucurie din belşug în acest Paşte. Tuturor vă transmit binecuvântări pentru un Paşte plin de bucurie. ‘Harul Domnului nostru Isus Cristos Înviat, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Duhului Sfânt să fie cu voi toţi’ (2 Corinteni 13,14). Cristos a înviat! Cu adevărat, El a înviat!”, urează monseniorul Aurel Percă.