„De Origine România – DOR”, o nouă etichetare pentru alimentele autohtone

Publicat: 06 dec. 2023, 13:00, de Viorela Pitulice, în News , ? cititori
 „De Origine România - DOR
camera_deputatilor

Produsele agroalimentare care utilizează în procesul de fabricaţie materii prime de bază de origine românească şi îndeplinesc anumite condiţii vor putea să folosească etichetarea cu denumirea „De Origine România – DOR”.

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de lege cu privire la etichetarea cu denumirea „De Origine România – DOR”, o schemă de certificare voluntară la care să aibă acces producătorii şi procesatorii români.

Aceasta ar garanta faptul că produsul alimentar achiziţionat este realizat pe teritoriul României şi fabricat din materii prime de origine românească.
Legea instituie schema de certificare voluntară „De Origine România – DOR” pentru susţinerea activităţilor de promovare a produselor agroalimentare româneşti.

Schema se va aplica cu respectarea procedurii de notificare prevăzută în Directiva (UE) 2015/1535 referitoare la procedura de furnizare de informaţii în domeniul reglementărilor tehnice şi al normelor privind serviciile societăţii informaţionale. Ea va fi valabilă pe tot teritoriul României pentru etichetarea produselor agroalimentare care utilizează în procesul de fabricaţie materii prime de bază de origine românească.

Cerințe pentru obținerea certificării

Produsul agroalimentar pentru care se dorește obținerea etichetării voluntare trebuie să îndeplinească următoarele caracteristici specifice:

a) în cazul produselor neprelucrate, producţia, cultivarea sau reproducerea, inclusiv recoltarea şi mulsul, în cazul vacilor, ovinelor şi caprelor, să aibă loc pe teritoriul României;

b) în cazul cărnii, aceasta trebuie şi să fie obţinută de la animale născute, crescute şi sacrificate pe teritoriul României;

c) în cazul produselor de origine animală, altele decât carnea, acestea trebuie şi să fie obţinute de la animale crescute în țară;

d) în cazul produselor prelucrate, fabricarea acestora se va face din produse neprelucrate, în conţinutul cărora este permisă utilizarea, în cantitate de până la 25% din greutatea acestora, conform reţetei, a unor ingrediente ce nu pot fi înlocuite cu ingrediente similare produse în România.

Autoritatea competentă responsabilă cu implementarea schemei este Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, care va înfiinţa, în acest sens, un Registru naţional al Schemei de Certificare Voluntară „De Origine România” – document în format digital care va include toţi beneficiarii care au obţinut certificatul DOR. Beneficiarii schemei vor utiliza logo-ul „De Origine România – DOR”.

De anul viitor, Ministerul Agriculturii va asigura din bugetul propriu resurse financiare pentru promovarea în ţară şi în străinătate a schemei de certificare voluntară „De Origine România – DOR”. Guvernul va aproba, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii, la propunerea Ministerului Agriculturii normele metodologice de aplicare.