De unde cumpără gaze Republica Moldova, pentru prima dată în istoria țării

Publicat: 26 oct. 2021, 11:00, de Eliza Popa, în ESENȚIAL , ? cititori
De unde cumpără gaze Republica Moldova, pentru prima dată în istoria țării

Compania de stat Energocom – furnizorul principal energetic din Republica Moldova şi compania poloneză PGNiG au semnat un contract privind achiziţionarea de probă a unui milion de metri cubi de gaze naturale.

Guvernul de la Chişinău a anunțat că aceasta este prima prima achiziţie de gaze naturale din surse alternative în istoria Republicii Moldova. La licitaţia anunţată, Energocom a primit şapte oferte. Achiziţia de probă vine să testeze capacitatea de importare a gazelor din surse alternative şi vine să echilibreze presiunea joasă în sistemul aprovizionării cu gaze naturale, conform comunicatului guvernului de la Chișinău, menționat de agerpres.ro.

În negocieri cu Federaţia Rusă

Guvernul Republicii Moldova se află în negocieri cu Federaţia Rusă şi compania rusă de gaze Gazprom pentru semnarea unui acord de livrare de gaze naturale pe termen lung, menţionează acelaşi document. În condiţiile scăderii presiunii din reţeaua naţională de distribuţie, achiziţionarea din surse alternative permite menţinerea livrării de gaze naturale către consumatori, potrivit textului citat.
Tariful achitat de cetăţenii moldoveni pentru gazele naturale rămâne neschimbat, după cum subliniază executivul de la Chişinău.