De vizitat: Muzeul Judeţean Buzău găzduieşte prima expoziţie temporară 3D (VIDEO)

Publicat: 13 aug. 2021, 18:00, de Roxana Roseti, în ESENȚIAL , ? cititori
De vizitat: Muzeul Judeţean Buzău găzduieşte prima expoziţie temporară 3D (VIDEO)

Muzeul Judeţean Buzău găzduieşte, timp de o lună, prima expoziţie temporară 3D, organizată cu sprijinul Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău. Astfel, exponate arheologice pot fi văzute cu ajutorul unor ochelari de realitate virtuală, vizitatorii putând să apropie piesele expuse pentru a le studia.

Expoziţia intitulată „Dacica 3D” face parte din programul naţional „VReau la muzeu”, Buzăul fiind primul oraş care o găzduieşte. Programul presupune colaborarea cu mai multe muzee din ţară, iar elementul specific este dat de faptul că sunt expuse modelele 3D ale exponatelor din colecţiile muzeelor participante.

Suntem parteneri activi ai unui proiect de succes iniţiat şi dezvoltat de colegii din Zalău, cu care avem o colaborare foarte bună. Le mulţumim că suntem primul muzeu pe plan naţional unde se lansează acest concept. Este o premieră de a prezenta pe baza unor ochelari VR exponate ale secţiei de arheologie. Elementul de noutate este dat de posibilitatea interacţiunii vizitatorilor cu exponatele pe care le pot ridica, apropia sau roti, lucru care niciodată nu se va putea realiza într-o expoziţie clasică, ca vizitatorii să interacţioneze cu obiectele de patrimoniu”, a spus Daniel Costache, managerul Muzeului Judeţean Buzău.

Piese de patrimoniu, scanate fotogrametric şi modelate 3D

Muzeul Judeţean Buzău a pus la dispoziţia specialiştilor de la Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău exponatele de patrimoniu, iar aceştia au realizat modelele 3D. Piesele de patrimoniu, scanate fotogrametric şi modelate 3D, sunt prezentate într-o sală de expoziţii recreată printr-o aplicaţie de realitate virtuală, iar vizitatorul are posibilitatea să intre în această sală unde, prin intermediul unui controller, poate interacţiona cu piesele expuse, le poate apropia pentru a vedea anumite detalii decorative sau de realizare, întreaga vizită fiind însoţită de informaţii audio aferente exponatelor, potrivit stiripesurse.ro.

Suntem un muzeu care de vreo 5 ani am încercat să dezvoltăm latura aceasta de comunicare prin intermediul tehnologiilor moderne şi, aşa cum se întâmplă, un program atrage alte programe şi astfel am ajuns să lucrăm foarte mult pe partea aceasta de realitate virtuală şi realitate augmentată chiar dacă sunt unii care consideră că este o tehnologie prea scumpă şi trebuie să aşteptăm să se ieftinească. Am avut o astfel de semnalare la lansarea ultimului produs – turul virtual al Zalăului la început de secol XX, pe care l-am adus şi la Buzău. Cred că este o poziţionare greşită, mai ales că ea venea din sfera politicului şi să nu uităm că în ultima perioadă cuvântul magic este digitalizarea. De aceea nu înţeleg de ce digitalizarea ar trebui să ocolească muzeele. Oricum am continuat şi vom continua să dezvoltăm această latură mai ales datorită feed-back-lui pe care l-am primit de la nivelul publicului şi în special a publicului tânăr”, a explicat Corina Bejinariu, managerul Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău.

Persoanele care au trecut pragul Muzeului Judeţean Buzău în ziua vernisajului expoziţiei au avut parte şi de o altă surpriză realizată cu ajutorul tehnologiei VR – o călătorie virtuală cu trăsura pe străzile oraşului Zalău de la începutul secolului XX.