Debitul Dunării a scăzut alarmant. Situație critică și în Ungaria

Publicat: 05 iul. 2025, 19:59, de Alice Călin, în METEO , ? cititori
Debitul Dunării a scăzut alarmant. Situație critică și în Ungaria
Sursă foto: Digi24 / Debitul Dunării, extrem de scăzut pentru această perioadă

Debitul Dunării, la intrarea în România, a ajuns la un nivel critic, anunță specialiștii. Potrivit Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA), debitul fluviului a coborât la 2.000 de metri cubi pe secundă, față de media multianuală de 5.350 mc/s pentru luna iulie.

Debitul Dunării este la mai puțin de jumătate din normalul lunii iulie

Conform prognozei INHGA emisă pentru perioada 4 – 11 iulie 2025, debitul fluviului la Baziaș, punctul de intrare în țară, va rămâne staționar la valoarea de 2.000 mc/s cel puțin până la mijlocul. În aval de Porțile de Fier, debitul este, în general, într-o ușoară scădere, cu excepția anumitor sectoare unde se mențin constant.

Potrivit estimărilor pe termen mediu și lung, situația va rămâne critică și în lunile următoare. În august, debitul maxim al Dunării este estimat la 2.800 mc/s, iar cel minim ar putea coborî la 1.900 mc/s. În luna septembrie, valorile prognozate variază între 1.900 și 2.500 mc/s, sub media lunii respective, de 3.800 mc/s.

Hidrologii avertizează asupra consecințelor

Scăderea debitului Dunării are implicații serioase atât asupra navigației comerciale, cât și asupra alimentării cu apă și irigațiilor, avertizează Agerpres. Debitul scăzut afectează transportul fluvial și producția de energie hidroelectrică. De asemenea, pune presiune suplimentară pe sursele de apă pentru populație și agricultură.

Râurile interioare se confruntă, de asemenea, cu un regim hidrologic deficitar. Pentru luna iulie, INHGA estimează valori cuprinse între 30% și 50% din mediile multianuale, cu excepții izolate în nordul și centrul țării.

În august și septembrie, regimul hidrologic se va menține scăzut, cu risc de viituri rapide atunci când apar ploi torențiale. Hidrologii anunță că prognozele vor fi actualizate constant, în funcție de evoluția condițiilor meteorologice.

Situație critică și în Ungaria

Seceta afectează grav navigația și în Ungaria, anunță Mediafax. Autoritățile spun că nivelul Dunării este neobișnuit de scăzut pentru începutul verii. Cantitatea de precipitații în luna iunie a fost cu 83% mai mică decât media obișnuită. Este cel mai secetos început de vară din ultimii peste 120 de ani.

Navele comerciale sunt obligate să transporte doar 30-40% din capacitate, ceea ce duce la costuri de transport cu până la 100% mai mari. Situații similare sunt semnalate și pe alte fluvii europene, precum Vistula și Rinul, punând presiune suplimentară pe transportul de marfă și afectând agricultura de pe întregul continent.