Decizia instanței: Purtarea măștii de protecție în spaţiile deschise este obligatorie

Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) au decis că măștile de protecție sunt obligatorii în spațiile deschise din județul Constanța.

„Admite recursul declarat de pârâtul Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă împotriva sentinţei Curţii de Apel Bucureşti. Casează în parte sentinţa recurată cu privire la cererea completatoare formulată de reclamanta Ion Minodora şi, rejudecând: Admite excepţia lipsei de interes a cererii completatoare, invocată din oficiu.

Respinge acţiunea în anulare a prevederilor art. 4 pct. 15 din Ordinul Şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă nr. 4660427/17.12.2020, ca fiind lipsită de interes. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei. Definitivă”, , se arată în decizia ICCJ.

Totul a pornit în momentul în care avocata Minodora Ion a acționat în instanță împotriva DSU, spunând că articolul privind obligarea purtării măștii în spațiile deschise este ilegal.

Decizia Curții de Apel București a fost însă contestată la Înalta Curte de Casație și Justiție, care a dat astăzi o altă decizie, conform căreia purtarea măștii de protecție în spații deschise este obligatorie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Wizz Air introduce trei curse noi din Cluj Napoca

Care este numărul de telefon al Wizz Air pentru România fără...

Călătorii care au întrebări sau nelămuri legate de rezervările de bilete de avion de la Wiz Air întâmpină, de regulă, dificultăți în a contacta...

Corupție și afaceri de tip cartel la ANSVSA. Păle ar fi...

Ies la iveală cazuri grave de corupție din rândurile doctorilor veterinari. Dănuț Păle, Subsecretarul de Stat din ANSVSA, ar fi cerut scoaterea de pe...