Decizie CNSU: Carantină de 14 zile pentru românii care vin din șapte țări din Africa de Sud, intrate în zona roșie

Rapiditatea cu care se răspândește noua variantă Omicron a virusului COVID-19 determină tot mai multe țări să impună o serie de retricții pentru a evita infectarea populației. Situația se agravează de la oră la oră. În acest context, Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a actualizat lista țărilor și a teritoriilor de risc epidemiologic ridicat. Sâmbătă, au intrat pe lista roșie Botswana, Eswatini, Lesotho, Mozambic, Namibia, Africa de Sud și Zimbabwe.

Cetățenii români, cetățenii Uniunii Europene, din Spațiul Economic European sau din Confederația Elvețiană, care sosesc din aceste șapte state în care a fost detectată varianta Omicron intră automat în carantină, potrivit unei hotărâri a CNSU, după cum urmează:

a) la domiciliu sau la locația declarată, dacă există posibilitatea delimitării față de ceilalți membrii ai familiei sau față de cei cu care locuiesc;
b) în spații special destinate, puse la dispoziție de autoritățile administrației publice locale, conform prevederilor legale în vigoare.

De asemenea, se interzice accesul pe teritoriul României, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetățenilor străini și apatrizi, definiți potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care sosesc din Botswana, Eswatini, Lesotho, Mozambic, Namibia, Africa de Sud și Zimbabwe.

Măsura este valabilă pentru toți europenii

Și secretarul de stat în MAI Raed Arafat a anunţat, sâmbătă, că şapte state din sudul Africii au fost incluse în zona roşie în contextul avertizărilor venite de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi Comisia Europeană cu privire la o nouă tulpină a coronavirusului.

„Având în vedere avertizările care s-au primit de la OMS şi de la Comisia Europeană s-a făcut modificarea astăzi în următorul sens: se modifică clasificarea ţărilor şi teritoriilor aprobată prin hotărârea Comitetului Naţional nr. 106/26 noiembrie 2021 în sensul introducerii statelor Botswana, Eswatini, Lesotho, Mozambic, Namibia, Africa de Sud şi Zimbabwe în zona roşie începând cu data publicării acestei hotărâri, adică cu data de astăzi. Ea urmează să fie publicată în Monitorul Oficial în această după-amiază”, a declarat Arafat, la Palatul Victoria.

El a arătat că pentru toţi cetăţenii români, cetăţenii UE, ai spaţiului economic european sau din Confederaţia Elveţiană care sosesc în România din aceste ţări se instituie carantina pentru o perioadă de 14 zile, fie la domiciliu sau la locaţia declarată, dacă există posibilitatea delimitării faţă de ceilalţi membri ai familiei sau cei cu care locuiesc, fie în spaţii special destinate puse la dispoziţie de autorităţile administraţiei publice locale, conform prevederilor legale în vigoare.

Arafat a indicat şi că pentru aceste persoane se instituie obligativitatea testării RT-PCR pentru SARS-CoV-2 la sosirea în România, precum şi în a opta zi de la sosire, iar în cazul unui rezultat negativ acestea pot ieşi din carantină începând cu ziua a zecea.

„Dacă nu se testează în ziua a opta atunci rămân carantinaţi 14 zile”, a spus el.

Secretarul de stat în MAI a precizat şi că se interzice accesul pe teritoriul României prin punctele de trecere a frontierei de stat a cetăţenilor străini sau apatrizilor, definiţi conform OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, care sosesc din Botswana, Eswatini, Lesotho, Mozambic, Namibia, Africa de Sud şi Zimbabwe.

Arafat a arătat că aceste măsuri au fost adoptate prin hotărâre de CNSU, iar hotărârea a fost semnată de premierul Nicolae Ciucă.

Şeful DSU a precizat că recomandarea este ca vizitele în aceste zone să fie limitate.

„Există riscul să apară decizii care să îngreuneze revenirea în ţară a persoanelor plecate sau care să creeze alte probleme pe mecanismul de transport şi revenire în ţară dacă pleacă cu chartere sau dacă pleacă cu diferite mijloace de transport”, a mai spus Arafat. 

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a anunțat promulgarea legii anti-violență

Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, marchează un moment semnificativ, anunțând promulgarea legii care ratifică Convenția nr. 190/2019 a Organizației Internaționale a...

Cătălin Cîrstoiu își ia concediu de la spital. Nu crede că...

Cătălin Cîrstoiu, candidatul comun al Alianței PSD - PNL la Primăria Capitalei, spune că el este convins că bucureștenii își doresc un primar...