Decizie fără final: CCR validează legea pensiilor, dar întârzie motivarea și ține promulgarea pe loc
Deși a respins obiecția de neconstituționalitate și a declarat constituțională legea privind pensiile de serviciu ale magistraților, Curtea Constituțională a României (CCR) nu a reușit încă să finalizeze motivarea deciziei. În lipsa acestui document, legea nu poate ajunge la promulgare, iar procedura rămâne blocată la Palatul Cotroceni, unde președintele Nicușor Dan trebuie să primească forma motivată pentru a o putea semna.
Obiecția ÎCCJ, respinsă cu majoritate de voturi
Situația survine după două luni de dezbateri și cinci amânări consecutive.
CCR a respins, cu majoritate de voturi, obiecția de neconstituționalitate formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) – Secțiile Unite, stabilind că dispozițiile contestate sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Instanța supremă solicitase inclusiv sesizarea Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), susținând că legea ar trata discriminatoriu magistrații și ar reduce sub nivelul adecvat siguranța financiară a judecătorilor. CCR a respins însă, ca inadmisibile, solicitările privind trimiterea unor întrebări preliminare către CJUE.
Potrivit comunicatului oficial, Curtea a constatat că Guvernul și-a angajat răspunderea cu respectarea art. 114 din Constituție și că legea are un obiect și un scop unitar, vizând reforma pensiilor de serviciu din sistemul justiției.
Ce prevede legea și ce a reținut CCR
Judecătorii constituționali au explicat că dispozițiile criticate asigură o trecere graduală la noile condiții de vechime și vârstă necesare obținerii pensiei de serviciu și nu contravin jurisprudenței anterioare a Curții.
„Dispoziţiile criticate asigură o trecere graduală la noile condiţii de vechime şi de vârstă necesare obţinerii pensiei de serviciu şi nu încalcă art.147 alin.(4) din Constituţie, prin raportare la Decizia Curţii Constituţionale nr.467/2023. Eliminarea actualizării pensiei de serviciu în raport cu indemnizaţia de încadrare brută lunară pentru judecătorii sau procurorii în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad profesional nu încalcă art.147 alin.(4) din Constituţie, prin raportare la Decizia Curţii Constituţionale nr.467/2023. Sub aspectul dimensionării cuantumului pensiei de serviciu, dispoziţiile legale criticate nu încalcă art.147 alin.(4) din Constituţie, prin raportare la Deciziile Curţii Constituţionale nr.873/2010, nr.900/2020 şi nr.467/2023”, arată CCR în motivare.
Curtea a subliniat, totodată, că nu are competența de a stabili valoarea nominală sau procentuală a pensiilor de serviciu.
Decizia este definitivă și general obligatorie.
De ce este blocată promulgarea
În ciuda soluției pronunțate, legea nu poate fi promulgată fără motivarea completă a deciziei. Documentul trebuie transmis oficial către autoritățile competente, inclusiv către președinte.
Președintele Nicușor Dan a salutat public decizia CCR privind reforma pensiilor magistraților, apreciind recalibrarea modului de calcul drept un gest de echitate așteptat de societate. Totuși, fără motivarea finală, procedura constituțională nu poate fi închisă.