Decizie istorică în Grecia: DREPT de vot pentru cei din diasporă

Publicat: 12 dec. 2019, 11:05, de Puterea.ro, în Internațional , ? cititori
Decizie istorică în Grecia: DREPT de vot pentru cei din diasporă

Parlamentul de la Atena a adoptat joi o lege care le permite grecilor din străinătate să voteze la alegerile generale, o premieră pentru această ţară a cărei diasporă numără aproximativ cinci milioane de persoane, potrivit unei surse din legislativ, relatează AFP.

Marea majoritate a deputaţilor, de la partidul conservator Noua Democraţie, aflat la putere, şi până la principalul partid al opoziţiei de stânga, Syriza, şi formaţiunea de centru-stânga Kinal, adică 288 din totalul de 300 de aleşi, au votat în noaptea de miercuri spre joi în favoarea acestei legi, potrivit aceleiaşi surse.

Chestiunea votului expatriaţilor greci este de mult timp în dezbatere în Grecia, care a cunoscut de la sfârşitul secolului al XIX-lea numeroase valuri de emigraţie.

În ultimul deceniu, sute de mii de persoane, în special tineri, au părăsit ţara din cauza crizei datoriilor (2010-2018) care a dus la creşterea exponenţială a şomajului în Grecia, ţară de 11 milioane de locuitori.

Conform noii legi, expatriaţii vor putea vota de acum în ambasadele sau consulatele Greciei din străinătate.

Printre condiţiile cerute figurează o şedere în Grecia pentru o durată minimă de doi ani în cursul ultimilor 35 de ani şi actualizarea declaraţiei fiscale, conform unui articol de lege. Acest articol nu a primit decât 200 de voturi din 300, unii deputaţii de dreapta exprimându-se împotrivă.

Legea a fost adoptată datorită unei revizuiri a Constituţiei elene de către parlament.