Delta Văcărești se igienizează și va începe să fie păzită

Perimetrul Parcului Natural Văcăreşti – preluat de curând în administrare de Primăria Capitalei, va fi patrulat de poliţişti locali, după cum transmite primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.

De asemenea, vineri, în mai multe zone din parc a avut loc o acţiune de igienizare, în urma căreia au fost încărcate şi transportate aproximativ două tone de deşeuri.

Ne ocupăm de igienizarea Parcului Văcăreşti, pe care Primăria Capitalei l-a preluat de curând în administrare. Colegi de la recent înfiinţata Administraţie a Parcului Natural Văcăreşti, împreună cu angajaţi ai ADP Sector 4 şi voluntari de la Asociaţia Parcul Natural Văcăreşti, au strâns deşeuri din parc, făcând curăţenie în locuri de care nu se mai ocupa nimeni de 20 de ani. E un bun început al colaborării dintre Primăria Capitalei, Primăria Sectorului 4 şi societatea civilă”, a scris edilul general, pe Facebook.

Acesta a menţionat că de-acum înainte perimetrul parcului va fi patrulat de angajaţi de la Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti şi de la Sectorul 4. Totodată, Asociaţia Parcul Natural Văcăreşti precizează că în urma acţiunii de vineri au fost igienizate zone cu deşeuri acumulate în trecut. „Au fost încărcate şi transportate aproximativ 2 tone. Zonele degradate vor fi renaturate, devenind astfel habitate pentru speciile din parc„, au scris reprezentanţii asociaţiei, pe Facebook.

Consiliul General al Capitalei a aprobat luni o hotărâre în baza căreia Primăria Capitalei se va asocia cu Administraţia Parcului Natural Văcăreşti şi cu Sectorul 4 în scopul dezvoltării de proiecte şi iniţiative comune.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Ascensiunea necoafată a directorului Spitalului de urgență Floreasca: mason, specialist în...

Andrei Bogdan Zidaru a fost numit, la finele anului trecut, în funcția de manager al Spitalului de Urgență Floreasca București la solicitarea ministrului Alexandru...
Horia Constantinescu pleaca de la ANPC

Horia Constantinescu pleacă de la ANPC! ”Am scris o pagină de...

Horia Constantinescu, șeful Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorului, a anunțat joi că pleacă din instituție! A fost desemnat candidat PSD la Primăria Constanța. Horia...