Depozitarea cerealelor, un subiect neinteresant pentru mulți fermieri. Fiecare cu strategia lui

Publicat: 25 ian. 2022, 16:32, de Puterea.ro, în ESENȚIAL , ? cititori
Depozitarea cerealelor, un subiect neinteresant pentru mulți fermieri. Fiecare cu strategia lui

România a avut, anul trecut, o producție record de cereale de peste 34 milioane de tone, însă, mare parte din aceasta a fost vândută la recoltare, în condițiile în care sunt destui fermieri care nu dispun de capacități de stocare. Sunt, însă, unii care nici măcar nu-și propun să păstreze recolta ceva mai mult timp în speranța că prețul va crește.

Chiar dacă în ultimii ani capacitatea de depozitare a cerealelor a crescut semnificativ, oficial se vorbește de volume undeva la 29-30 milioane de tone, ea este departe de a fi suficientă, mai ales în anii cu producții bune.  

Valeriu Tabără, președintele ASAS, susține că România are nevoie de capacități de stocare de 40 milioane de tone, iar la acest moment deficitul este undeva la 50%. Din păcate, cu o astfel de situație se confruntă chiar zone importante cum este cazul unor județe precum Iași sau Timiș, de exemplu.

Pentru că investițiile în spații de depozitare nu sunt chiar la îndemâna oricui, costurile ajung chiar și la nivelul a milioane de euro, în piață au apărut și alte soluții la care fermierii pot apela.

“Avem nevoie să mărim spațiile de depozitare în România, după munca de un an de zile, când să se bucure de rodul muncii lui, fermierul este nevoit să vândă cum apucă câteodată. .. În vestul României, este deja deficit de câteva sute de mii de tone, avem și spații gestionate ineficient, dar per total capacitățile sunt insuficiente la nivel de țară”, susține Narcis Ranghiuc, director general Grain Bags România.

Compania a adus pe piața românească silobagul, însilozarea prin însăcuire, o soluție la care pot apela fermierii care nu dispun de spații de stocare. Se poate folosi pentru grâu, floarea soarelui sau porumb, de exemplu. Un calcul simplu arată că în condițiile anului 2021, când prețul grâului a crescut de la 800 de lei/tonă la recoltare la 1.260 lei/tonă în șase luni, la o cantitate de 500 de tone depozitată în silobag, fermierul poate să obțină un plus de peste 40.000 de euro. Este în funcție de an, ce-i drept, pentru creșteri mai mari sau mai mici, dar “tot e plus”, spune antreprenorul.

Strategia unui fermier cunoscut

Gheorghe Nițu este unul dintre cei mai buni agronomi din România și un fermier important din sudul țării, care administrează circa 4.000 de hectare de teren agricol în județul Giurgiu.  

“Eu am capacitate de depozitare de 30-35%, pentru că atât am gândit să pun la adăpost, noi nu suntem și negustori. Am zis că dacă depozitez 30-35% din producție este o supapă financiară care mă ajută mai departe să reiau procesul de producție. Producătorul trebuie să și vadă, să producă economic, dar să știe să și vândă  în momentele optime”, a declarat pentru Puterea Gheorghe Nițu.

România a avut, anul trecut, o recoltă de grâu de 11,4 milioane tone, nivelul cel mai ridicat de la aderarea la UE, în timp ce la porumb s-a ajuns la 15,4 milioane tone, iar la rapiță la 1,3 milioane tone, potrivit datelor Ministerului Agriculturii. La floarea soarelui, producția a fost de 3,04 milioane tone, iar la soia boabe recolta a atins 337 000 tone.