Deputatul liberal cercetat de DNA pentru „mită la moțiunea de cenzură” se suspendă din partid

Publicat: 14 oct. 2021, 16:02, de Cezar Amariei, în ESENȚIAL , ? cititori
Deputatul liberal cercetat de DNA pentru „mită la moțiunea de cenzură” se suspendă din partid

Cosmin Șandru, deputatul PNL de Timiş cercetat penal de DNA pentru că ar fi încercat să mituiască un parlamentar AUR să nu se prezinte la votarea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Cîțu a anunțat că se suspendă din PNL, până la finalizarea anchetei DNA care-l vizează.

Începând cu data de astăzi, 14.10.2021, mă autosuspend din PNL până la finalizarea anchetei. Având în vedere că este o anchetă în curs, nu voi face nici o declaraţie pe marginea acesteia până la finalizare”, a anunţat deputatul Cosmin Şandru, într-un comunicat de presă.

Biroul de Informare și Relații Publice al DNA a transmis joi că procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus efectuarea urmăririi penale față de Cosmin Șandru și Nicolae – Florin Bitea, director general al Societății de Transport Public Timișoara, în sarcina cărora s-a reținut comiterea infracțiunii de dare de mită.

La data de 01 octombrie 2021, în contextul în care urma să fie dezbătută și supusă la vot moțiunea de cenzură inițiată pentru retragerea încrederii acordate Guvernului României, Cosmin Șandru și Nicolae-Florin Bitea i-ar fi promis unei persoane, deputat AUR în Parlamentul României, numirea unor apropiați în posturi de conducere a unor instituții publice.

Pentru a beneficia de această „favoare”, persoanei respective i s-a cerut să absenteze de la ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului, din data de 05 octombrie 2021, în care urma să fie dezbătută și supusă la vot moțiunea menționată mai sus”, susțin procurorii DNA.