Descinderile DIICOT de la Dumbrava, cu urmări în instanță: asociația lui Viorel Pașca contestă amenda record

Publicat: 25 iul. 2026, 13:24, de Alexandra Costea, în ACTUALITATE , ? cititori
Descinderile DIICOT de la Dumbrava, cu urmări în instanță: asociația lui Viorel Pașca contestă amenda record

Asociația Dumbrava a contestat atât în instanță, dar și pe cale administrativă amenda de un milion de lei aplicată de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bihor, în timpul descinderilor DIICOT desfășurate la 30 iunie, anunță Bihoreanul. Organizația condusă de Viorel Pașca cere anularea sancțiunii și revocarea integrală a procesului-verbal de control.

Viorel Pașca atacă în istanță amenda de un milion de lei

Asociația susține că inspectorii au amendat-o pentru 36 de persoane care ar fi lucrat fără contract, deși, potrivit contestației, peste jumătate dintre acestea nu au fost găsite la fața locului sau figurează în actele de control doar cu prenumele. Organizația a transmis ITM Bihor o plângere prealabilă, prin care solicită revocarea procesului-verbal de control și a măsurilor impuse prin acesta, și a depus, în paralel, la Judecătoria Beiuș, o plângere contravențională împotriva sancțiunii.

În subsidiar, Asociația Dumbrava cere ca amenda să fie înlocuită cu un avertisment sau redusă, iar din actul de control să fie eliminate constatările și obligațiile referitoare la persoanele care nu au fost identificate complet, nu se aflau la fața locului sau nu au fost văzute muncind de către inspectori.

Cum s-a ajuns la suma de un milion de lei

Potrivit Codului muncii, amenda pentru fiecare persoană găsită fără contract este de 40.000 de lei. Pentru cele 36 de cazuri semnalate de ITM, sancțiunile ar fi însumat 1,44 milioane de lei, însă au fost plafonate la maximul legal admis, de un milion de lei. Ministerul Muncii a mai transmis ulterior că ITM Bihor a sesizat organele de urmărire penală pentru primirea la muncă a mai mult de cinci persoane fără forme legale.

De asemenea, potrivit instituției, Asociația Dumbrava nu figura în registrul ITM cu activități sau puncte de lucru autorizate la adresele verificate.

Contestații privind numărul real al persoanelor identificate

În cele două plângeri, redactate de avocatul Răzvan Doseanu, organizația contestă în primul rând modul în care inspectorii au ajuns la numărul de 36 de persoane. Din actele ITM rezultă că doar 14 femei au fost găsite efectiv la fața locului și au completat fișe de identificare. Acestea ar fi declarat că desfășurau activități de îngrijire, curățenie sau pregătire a hranei, cu programe de până la 12 ore pe zi, și primeau între 1.700 și 3.000 de lei lunar, una dintre ele declarând un venit de 170 de lei pe zi.

Alte trei persoane nu au fost găsite de inspectori, ci au fost indicate chiar de femeile verificate. Lista a fost completată cu încă 19 presupuse lucrătoare, menționate numai cu prenumele, de coordonatoarea Delia Păcală. Potrivit procesului-verbal, aceasta ar fi declarat că femeile primeau câte 2.700 de lei lunar, fără însă a-și aminti numele lor de familie.

Asociația Dumbrava: „Nu se poate reține… global și estimativ”

Asociația susține că, pentru 22 dintre cele 36 de persoane, nu există o constatare directă a inspectorilor, iar în cazul celor 19 femei cunoscute numai după prenume lipsesc numele complet, codul numeric personal și o verificare individuală în registrul salariaților.

„Nu se poate reține în mod legal «primirea la muncă» (…) pentru fiecare persoană astfel identificată — adică individual, iar nu global și estimativ”, se arată în plângerea prealabilă depusă de organizație.