Descoperire uluitoare a poliției: 24 de arme/cap de locuitor

Publicat: 29 aug. 2023, 19:30, de Andrei Ceausescu, în ACTUALITATE , ? cititori
Descoperire uluitoare a poliției: 24 de arme/cap de locuitor

24 de arme au fost descoperite de polițiști la un bărbat de 58 de ani din Timișoara.

Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş au descoperit zeci de arme letale şi neletale în timpul unei percheziţii domiciliare efectuate marţi, în Timişoara, la un bărbat de 58 de ani, într-un dosar penal privind nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

În urma desfăşurării activităţilor, poliţiştii au descoperit şi ridicat, în vederea confiscării şi continuării cercetărilor, nouă arme letale lungi de vânătoare, 12 arme scurte letale, dintre care nouă pistoale letale, două pistoale letale tip revolver şi un pistol letal cu calibrul de 6,35, precum şi trei arme scurte neletale, două dintre aceste pistoale neletale fiind cu aer comprimat, cu calibrul de 4,5 mm şi un pistol neletal cu calibrul de 6 mm, a anunţat Biroul de presă al Poliţiei Timiş.

De asemenea, au mai fost descoperite şi ridicate două componente esenţiale pentru armele letale (o ţeavă şi o cutie de mecanisme), un amortizor de sunet, 1.377 de bucăţi de cartuşe letale calibrul 22 LR, 13 bucăţi de cartuşe letale de vânătoare cu alice, cu calibrul de 12, precum şi un cartuş letal de vânătoare cu calibru de 20.

În urma percheziţiei domiciliare au mai fost descoperite şi ridicate trei cartuşe letale cu calibrul de 6,35 mm, 1.500 de cartuşe neletale cu calibrul de 6 mm, 800 de cartuşe neletale cu calibrul 4 mm, 600 de bucăţi cu capse de iniţiere pentru proiectile cu calibru de 4 mm, 500 de cartuşe neletale cu calibrul 22 mm, 2.000 de alice cu calibru 4,5 mm şi 1.500 de grame de pulbere neagră pentru muniţie.

În continuare, se va dispune extinderea urmăririi penale şi pentru contrabandă calificată.

Bărbatul le-a explicat polițiștilor că este pasionat de arme și că de mai bine de 10 ani a început să le și colecționeze, și că multe dintre ele nici măcar nu funcționează. Astfel, armele și muniția urmează să fie supuse expertizei balistice pentru a se stabili dacă cele susținute de bărbat se confirmă.