Deshumare decisă în dosarul „Pantelimon”. Ancheta privind decesele suspecte de la ATI continuă
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2024/08/Alte-cinci-decese-suspecte-de-la-Spitalul-Pantelimon-luate-la-puricat-de-procurori.png)
Trupul unui pacient decedat la Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon” din București a fost deshumat miercuri dimineață, la Cimitirul Metalurgiei, în cadrul anchetei penale privind decesele suspecte de la Secția ATI.
Deshumare la Cimitirul Metalurgiei
Măsura a fost dispusă pentru realizarea unei expertize suplimentare care să stabilească legătura dintre administrarea reducerii dozei de noradrenalină și decesul pacientului.
Avocatul Adrian Cuculis, care reprezintă familia uneia dintre victime, a confirmat că procedura de deshumare a început la ora 8:30. El a declarat că măsura este una extrem de invazivă, în condițiile în care rezultatele științifice ar putea fi limitate după trecerea unui an și jumătate de la deces.
„De la ora 8:30, în Cimitirul Metalurgiei, se desfășoară deshumarea uneia dintre victimele din dosarul «Pantelimon». Deși în acest moment nu se cunosc exact beneficiile probatorii, iar în același timp este în desfășurare și o expertiză suplimentară care să stabilească legătura de cauzalitate între scăderea noradrenalinei și deces, a fost luată una dintre cele mai intruzive măsuri, respectiv aceea a deshumării cadavrului. Se cunoaște din alte expertize că, indiferent de concentrația de noradrenalină, aceasta nu poate fi identificată în corpul victimei la mai bine de un an și jumătate de la înhumare”, a declarat Cuculis.
Doctorițele acuzate de omor calificat
Cazul a izbucnit în aprilie 2024, după un denunț formulat de Camelia Stămătoiu, director de îngrijiri medicale în cadrul Spitalului „Sf. Pantelimon”. Aceasta a relatat procurorilor că o asistentă i-a spus că, între 4 și 6 aprilie, ar fi murit în jur de 20 de pacienți în Secția ATI, după ce medicii de gardă ar fi redus drastic dozele de noradrenalină, un medicament vital pentru menținerea tensiunii arteriale.
Două doctorițe, Maria Miron și Mirela Păiuș, au fost acuzate de omor calificat și arestate preventiv pe 8 august 2024. Ulterior, ele au fost eliberate de judecători după aproximativ două săptămâni.
Procurorii descriu o acțiune deliberată
Potrivit anchetatorilor, în lunile martie și aprilie 2024, cele două doctorițe ar fi redus intenționat doza de noradrenalină administrată unui pacient de 54 de ani, internat la ATI, aflat în stare gravă și instabil hemodinamic.
„Pe 4 aprilie 2024, la ora 13:17, cele două doctorițe, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei, acționând cu intenția de a suprima viața pacientului, i-au redus doza de noradrenalină administrată prin injectomat, de la valoarea de 20 ml/h la valoarea de 1 ml/h, fapt ce a condus, 58 de minute mai târziu, la instalarea stopului cardio-respirator, urmat de decesul pacientului, declarat la ora 15:00”, se arată în documentele procurorilor.
Parchetul continuă investigațiile pentru a stabili dacă între acțiunile medicale și decesul pacientului există o legătură directă. În paralel, se derulează expertize medico-legale și analize de laborator care ar putea clarifica circumstanțele morții.