Design cu impact major în spațiul public. Cum transformă Carina Vasile publicitatea outdoor în artă

Publicat: 31 iul. 2025, 20:07, de Corina Oprea, în LIFESTYLE , ? cititori
Design cu impact major în spațiul public. Cum transformă Carina Vasile publicitatea outdoor în artă

Într-o lume urbană dominată de panouri, bannere și ecrane LED, fiecare secundă de atenție devine o miză. În acest context, designul vizual nu mai este doar estetic – devine un instrument esențial de comunicare strategică. Carina Vasile, designer la Focus Media Outdoor și specialist în art direction, explică pentru Puterea Financiară cum funcționează cu adevărat o campanie vizuală outdoor și ce o face memorabilă.

Design– mesajul în sine, nu decât decorul

Carina Vasile subliniază că designul vizual nu este doar un suport, ci chiar vehiculul principal prin care mesajul ajunge la public. Potrivit ei, într-un spațiu public saturat de stimuli vizuali, creativul are o sarcină clară: să capteze atenția în câteva secunde și să transmită un mesaj memorabil.

„Consider că designul vizual și o campanie outdoor se susțin reciproc – ele co-există și nu pot funcționa una fără cealaltă. O execuție vizuală puternică nu este doar o completare, ci este vehiculul principal prin care mesajul ajunge la public…”, a declarat Carina Vasile.

Aceasta avertizează asupra unei greșeli frecvente în industrie: dorința de a complica lucrurile pentru a părea sofisticate. În realitate, simplitatea strategică este cheia.

„Nu e vorba despre cât de bine desenăm, ci despre cât de bine comunicăm.”

Cum se construiește o compoziție eficientă

Pentru ca o campanie să funcționeze în spațiul public, designul trebuie adaptat contextului în care este afișat: publicul, locația, obiectivul brandului. Carina spune că fiecare proiect începe cu un brief detaliat și o analiză vizuală atentă, urmate de decizii clare privind tonul și stilul.

„Înainte de a schița, fac întotdeauna un research vizual: analizez campanii similare, istoricul brandului, stiluri deja asociate în piață și ce se potrivește publicului-țintă.”, precizează specialista.

Ea explică faptul că urmărește claritate și echilibru în compoziție, evitând încărcarea și căutând direcții vizuale care să ghideze privirea. Mesajul scris este redus la esențial și completat vizual doar de elemente strict necesare:

„Încerc ca elementele-cheie, text și grafică, să nu ocupe mai mult de o treime din suprafață, pentru a lăsa aer în compoziție și a asigura lizibilitatea din mers.”

Din banal în memorabil: ingredientele unui mesaj cu impact

Ce face un mesaj outdoor să nu treacă neobservat? Carina vorbește despre „intriga vizuală” – o imagine neașteptată, o ilustrație exagerată sau o replică cu dublu sens pot transforma o idee simplă într-un impact de durată.

Identitatea vizuală joacă, de asemenea, un rol cheie: logo-urile, culorile și elementele recognoscibile trebuie să fie prezente pentru a susține memorabilitatea. Unele campanii folosesc chiar și tehnici de teasing sau narativitate secvențială – mesaje care se construiesc în pași, pe mai multe panouri.

„Cred că trebuie să existe o doză de intrigă, fie la nivel vizual, fie printr-un text inteligent. Important este ca această alegere să fie smart și potrivită contextului. Pentru mine, suportul este doar un canvas. Adevăratele idei apar atunci când analizez zona în care este sau va fi amplasat panoul”

Carina afirmă că pornește întotdeauna de la brand, dar adaptarea vizualului se face în funcție de locația panoului și tipul de public care îl va vedea.

Un element esențial este colaborarea directă cu clientul. Carina își asumă și rolul de traducător vizual al dorințelor acestuia – între eficiență și estetică.

Greșelile frecvente ale clienților și cum le „repară” designul

Întrebată care sunt cele mai comune greșeli ale clienților în campaniile outdoor, Carina atrage atenția asupra supraîncărcării panourilor: prea multe idei, prea mult text, prea puțină direcție.

„Prin design, încerc să simplific mesajul și să-l fac vizual ușor de reținut. Prioritizez claritatea, ierarhia informației și un stil care atrage în câteva secunde.”

Focus Media Outdoor oferă clienților săi mai mult decât spații de afișaj – livrează campanii construite inteligent, cu impact vizual garantat. Compania deține o rețea extinsă de panouri, mesh-uri și ecrane digitale în cele mai vizibile puncte din marile orașe, iar echipa sa de designeri și specialiști în comunicare vizuală livrează nu doar execuții, ci soluții creative complete.

Carina Vasile, cu un background academic solid – absolventă cu First Class Honours a University of the Arts London și masterandă în Design for Art Direction – este una dintre vocile care conturează direcțiile creative ale acestui studio, redefinind constant ce înseamnă să comunici eficient în spațiul urban.