Detalii șocante despre circuitul șpăgii. DNA explică cum s-au împărțit banii la Primăria Sectorului 5 (DOCUMENT)

Publicat: 07 feb. 2026, 12:04, de Răzvan Aprozeanu, în Justitie , ? cititori
Detalii șocante despre circuitul șpăgii. DNA explică cum s-au împărțit banii la Primăria Sectorului 5 (DOCUMENT)

Dosarul de corupție de la Primăria Sectorului 5 a intrat într-o nouă etapă crucială. După reținerile de vineri, procurorii Direcției Naționale Anticorupție au prezentat detalii șocante despre modul în care au circulat șpăgile și au solicitat arestarea preventivă a funcționarilor acuzați că au accelerat recepțiile, semnăturile și fiscalizările, în schimbul banilor.

Șpăgile au fost împărțite pe tranșe între arhitectul-șef și funcționari

Potrivit Direcției Naționale Anticorupție, mecanismul ar fi funcționat pe mai multe niveluri în cadrul administrației. Un om de afaceri ar fi solicitat și primit 40.000 de euro, împărțiți în două tranșe egale, pentru a-și folosi influența asupra unor funcționari și asupra arhitectului-șef al Primăriei Sectorului 5, în scopul accelerării obținerii documentelor necesare pentru finalizarea unui imobil.

Din această sumă, 30.000 de euro ar fi fost destinați arhitectului-șef, iar 15.000 de euro ar fi fost plătiți efectiv după prima tranșă. Restul urmau să fie achitați după emiterea certificatului de atestare a edificării construcției.

Administratorul public ar fi presat Poliția Locală pentru recepție rapidă

Procurorii susțin că administratorul public al Primăriei Sectorului 5, fiind la curent cu promisiunea mitei, ar fi exercitat presiuni verbale și telefonice asupra directorului general adjunct al Poliției Locale Sector 5, pentru ca recepția lucrărilor să fie demarată și finalizată rapid. În aceste condiții, documentele ar fi fost emise, repartizate și semnate rapid, în ciuda neregulilor constatate la control.

Mită pentru fiscalizarea rapidă a imobilelor

Ancheta mai relevă un alt circuit financiar. Directorul general adjunct al Poliției Locale Sector 5 este acuzat că ar fi primit 70.000 de lei și 3.100 de euro de la un subordonat, pentru a semna rapid o adresă către Direcția de Impozite și Taxe Locale, prin care erau fiscalizate două imobile ce avuseseră recepția lucrărilor aprobată.

Acuzare de fals intelectual, urmat de control judiciar

În dosar este vizat și șeful Serviciului Disciplina în Construcții, care este acuzat de fals intelectual. Acesta ar fi semnat procesul-verbal de recepție, fără a face verificări directe în teren și fără a consemna neregulile constatate anterior. Procurorii au dispus asupra sa control judiciar, cu restricții stricte, inclusiv interdicția de a ocupa funcții în primărie.

DNA anunță că ancheta continuă și vizează alte persoane

După audierile-maraton, administratorul public, arhitectul-șef și directorul general adjunct al Poliției Locale Sector 5 au fost reținuți pentru 24 de ore și vor fi prezentați Tribunalului București, cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile. Omul de afaceri care ar fi intermediat mita se află deja în arest preventiv.

DNA precizează că ancheta nu se încheie aici, cercetările continuând față de alte persoane, într-un dosar care vizează corupția din zona recepțiilor și fiscalizărilor imobiliare din Sectorul 5.

Comunicat DNA 7 februarie 2026